Elena Marin a fost înşelată! Fosta concurentă de la Survivor România, dezvăluiri despre momentul în care a aflat
Elena Marin, fosta concurentă de la „Survivor România”, a făcut mărturisiri mai puţin ştiute despre viaţa sa. Fosta dansatoare a recunoscut că l-a iertat pe fostul său iubit, după ce acesta o înşelase.
Elana Marin şi-a deschis sufletul şi a vorbit despre viața ei amoroasă. Dansatoarea a povestit faptul că în trecut a fost înşelată, ba mai mult şi-a iertat partenerul de la acea vreme. În acelaşi timp, şatena recunoaşte că acum regretă decizia pe care a luat-o.
„Înșelatul nu e neapărat contactul fizic. Pentru mine a înșela înseamnă inclusiv să te vezi cu o persoană. Chiar dacă nu ajungi la partea sexuală, deja înșeli persoana respectivă, iar dacă nu mai prezintă interes, e trist. De ce mai stai?”, a declarat Elena Marin la Wownews.
De asemenea, tânăra a explicat faptul că în prezent nu ar mai accepta să treacă printr-o astfel de situaţie: „Când ești în prima relație și te deschizi cu totul, când cineva greșește, zici, hai că poate e prima dată și nu și-a dat seama. L-am iertat și acum îmi pare rău. Acum nu aș mai trece peste asta”, a mai mărturisit Elena Marin.
Elena Marin, dezvăluiri despre experienţa de la Survivor România
Elena Marin a fost una dintre cele mai iubite concurente de la „Survivor”, însă în acelaşi timp şi una dintre cele mai „discutate” persoane din competiţie. Fosta Faimoasă a fost implicată în multe discuţii pe parcursul emisiunii, iar la un moment dat a ajuns să fie numită de ceilalţi colegi „victimă”.
Elena Marin a mărturisit în cadrul unui interviu mai vechi faptul că deşi se confrunta cu probleme de sănătate a luptat pentru a ajunge cât mai departe în competiţie.
”A fost o experiență frumoasă și dificilă, când m-am uitat acum la emisiune, m-a șocat că și anul acesta există o Elena la Faimoși. Când domnul Dan a strigat Elena, am avut un gol în stomac. Eu cu Zanni m-am certat pe tot parcursul show-ului, nici acum nu păstrez legătura cu el. Cu el nu am rămas în relații după emisiune, pentru că atunci când am fost eliminată a zis ca se bucură. Mi-a scris pe Instagram și m-a invitat la el acasă, la o reuniune a Faimoșilor, dar eu eram la o săptămână după operație (n.red. operația la picior). Am avut două intervenții, una la genunchi și una la gleznă, dar sunt pozitivă, la sfârșitul lunii februarie eu zic că revin, îmi deschid și școala de dans. La suflet am rămas cu sechele”, a povestit fosta concurentă.
Sursă foto: Instagram