Elena Lasconi, prima reacție după anularea alegerilor pentru președintele României: ”Știu că aș fi câștigat! Distrugeți democrația”
Curtea Constituțională a României (CCR) a anunțat astăzi, 6 decembrie, anularea întregului proces electoral pentru alegerea președintelui României. Hotărârea, adoptată cu unanimitate de voturi, a fost luată în contextul unor acuzații grave privind presupusa influență a Federației Ruse asupra alegerilor din 2024. Decizia a fost făcută publică printr-un comunicat oficial, stârnind imediat reacții pe scena politică. Iată ce a declarat Elena Lasconi!
Conform comunicatului emis de CCR, procesul electoral desfășurat în baza Hotărârilor de Guvern nr. 1061/2024 și nr. 1062/2024 – care stabileau programul și data alegerilor prezidențiale – a fost declarat nul și neconstituțional. CCR a invocat prevederile articolului 146 lit. f) din Constituție, care conferă instituției dreptul de a soluționa contestațiile legate de legalitatea procesului electoral.
Scopul principal al deciziei CCR a fost asigurarea corectitudinii și legalității procesului electoral. Astfel, toate acțiunile desfășurate în cadrul primului tur al alegerilor sunt anulate, iar procesul electoral va fi reluat de la zero. Guvernul României este acum responsabil de organizarea unui nou calendar electoral și de stabilirea unei date pentru reluarea alegerilor. Această sarcină este una extrem de urgentă, având în vedere importanța asigurării unei tranziții democratice legitime.
După anunțul deciziei Curții Constituționale, Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, a reacționat prompt, declarând că situația actuală reprezintă un moment critic pentru democrația românească.
„Astăzi este momentul în care statul român a călcat în picioare democraţia. Dumnezeu, poporul român, adevărul şi legea vor prevala şi vor găsi pe cei vinovaţi de distrugere a democraţiei noastre. Nu e vorba despre mine. Se prăbuşeşte economia, distrugeţi democraţia, duceţi ţara în anarhie.
Ar fi trebuit să mergem mai departe cu votul. Ar fi trebuit să respectăm dorinţa poporului român, fie că ne place sau nu. Din punct de vedere legal şi legitim. 9 milioane de cetăţeni români, atât din ţară, cât şi din diaspora, şi-au exprimat prin vot preferinţa pentru un anumit candidat. Nu putem ignora voinţa lor. Preşedinţii nu se numesc printr-o simplă semnătură sau prin negocieri de culise. Într-o democraţie ştiu că aş fi câştigat şi voi câştiga pentru că poporul român ştie că voi lupta pentru el, că îl voi uni, pentru o Românie mai bună, voi apăra democraţia noastră.
Nu voi abandona, condamn cu tărie ceea ce s-a întâmplat astăzi. Cred că au distrus tot ce am realizat cu greu în ultimii 35 de ani. Astăzi au distrus 35 de ani de muncă grea. Decizia CCR este ilegală, imorală şi zdrobeşte însăşi esenţa democraţiei. Votul. O astfel de abatere ne va costa scump în anii care vin.
Cu toţii am văzut deja cum Putin râde de felul în care puterea politică de la Bucureşti a gestionat aceste alegeri. Nu voi permite să devenim bătaia de joc a dictatorului de la Kremlin. Ajunge felul în care propaganda rusească s-a răspândit necontrolat în ţara noastră este o problemă foarte gravă, care trebuie să aibă consecinţe. Însă trebuie să ne ocupăm de aceasta după ce organizăm alegeri libere de la un capăt la altul şi arătăm întregii lumi cât de puternici suntem.
Voi câştiga preşedinţia României pentru că românii ştiu acum că voi lupta pentru ei şi pentru democraţia noastră şi voi lupta să mă asigur că adevărul şi libertatea vor triumfa. Dumnezeu să-i ajute pe români. Dumnezu să ne ajute.”, a transmis Elena Lasconi.
Decizia vine după ce mai multe informații, recent desecretizate, au scos la iveală posibile acțiuni de influență coordonate din afara țării. În special, Federația Rusă este acuzată de ingerințe care ar fi afectat integritatea scrutinului electoral. Acuzațiile se referă la manipularea datelor din sistemele informatice și la răspândirea masivă de dezinformări prin rețele sociale și alte canale digitale.
Citește și: BREAKING | CURTEA CONSTITUȚIONALĂ A ANULAT PRIMUL TUR AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE 2024