Elena Lasconi, pregătită să intre în cursa prezidențială: „Îmi doresc să câștig alegerile”

Publicat: 26/06/2024 | 13:33

Elena Lasconi este pregătită să intre în cursa prezidențială, după ce George Simion și-a anunțat candidatura pentru alegerile care se vor desfășura în toamnă. În cadrul unei emisiuni televizate, fosta vedetă Pro TV, care a câștigat încă un mandat la Primăria Câmpulung Muscel, a făcut o serie de declarații. Iată detaliile mai jos, în articol.

Elena Lasconi este pregătită să intre în cursa prezidențială, susținând că are șanse să intre chiar în turul II al alegerilor. Votul intern pentru alegerea președintelui USR a debutat în urmă cu două zile. Liderul este ales de fiecare membru care face parte din formațiunea politică, prin intermediul votului direct. Votarea a fost efectuată pe o platformă online. De altfel, fosta vedetă Pro TV este candidată la președinția USR. Interviul poate fi urmărit în videoclipul de mai sus.

„Eu îmi doresc să intru în turul II, pentru că îi voi privi pe români în față. Și cu românii o să vorbesc, nu cu politicienii. Îmi doresc, apoi, să câștig alegerile. Eu nu intru într-o competiție ca să pierd. Să vedem cu cine dorește să meargă, până la urmă, PSD. Nu știu! Cu Ciolacu, cu Geoană, nu știu. Ei se tot amenință unii pe alții. Da (n.r. românii ar vota o femeie). Dar ce are? Asta e o boală?”, a spus Elena Lasconi la TV.

Vezi și GEORGE SIMION ȘI-A ANUNȚAT CANDIDATURA PENTRU PREȘEDINȚIA ROMÂNIEI! CE LE PROMITE LIDERUL AUR CELOR CARE ÎL VOR VOTA

Elena Lasconi a câștigat încă un mandat la Primăria Câmpulung Muscel

Peste 70% dintre cetățeni au ales-o, din nou, pe Elena Lasconi să conducă Primăria Câmpulung Muscel. Fosta vedetă Pro TV a transmis un mesaj, la scurt timp după ce au fost făcut publice cifrele oficiale în data de 9 iunie 2024. Primul mandat îl câștigase în urmă cu patru ani, în 2020, când obținuse 57% din voturi.

„Unii învaţă istorie, alţii citesc istorie, noi, împreună o facem. Încă nu s-a finalizat numărarea voturilor, însă în 23 de secţii din 26 am obţinut aproape 70 la sută pentru primar şi la 23 de secţii din 26 am obţinut peste 51 la sută pentru consiliul local. Continuăm cu fapte”, a scris Elena Lasconi pe pagina oficială de Facebook, după ce a aflat primele rezultate.

Vezi și REZULTATE INCREDIBILE LA ALEGERILE EUROPARLAMENTARE! AUR S-A CLASAT PE LOCUL 2 CU PESTE 15%. DIANA ȘOȘOACĂ INTRĂ ȘI EA ÎN PE

Sursă foto: captură video YouTube (40 de întrebări cu Denise Rifai)

This browser does not support the video element.