Elena Chiriac spune “Adio!” Survivor! Fosta finalistă a explicat de ce nu și-a dorit să participe la ediția speciala din acest an
Seara trecută, 16 ianuarie, un nou sezon Survivor România a debutat la Pro TV. De data aceasta este vorba despre un sezon special, ce reunește foști concurenți. Printre cei pe care producătorii au dorit să îi aducă, din nou, în Dominicană s-a numărat și Elena Chiriac, însă tânăra le-a spus pas celor de la Pro TV. Care sunt motivele pentru care Elena Chiriac a refuzat Survivor All Stars?
Elena Chiriac s-a numărat printre finaliștii Survivor România 2022, însă nu a reușit să pună mâna pe marele premiu. Acum, producătorii s-au gândit să îi mai dea încă o șansă, însă tânăra a refuzat Survivor All Stars. Se pare că Elena Chiriac a pășit pe un nou drum și cel puțin pentru o perioadă vrea să se țină departe de lumina reflectoarelor. Aceasta are numeroase planuri de viitor, așa că nu și-a dorit să își mai pună viața pe pauză pentru încă jumătate de an.
Elena Chiriac a refuzat Survivor All Stars
Mulți s-au întrebat cum de Elena Chiriac nu face parte din suita Survivor din acest an, iar acum tânăra a venit cu răspunsul. Aceasta a fost contactată pentru a participa în cadrul show-ului însă a refuzat. Fosta Faimoasă locuiește acum în Marea Britanie, unde studiază actoria, și își dorește să se concentreze pe studii.
Mai mult, Elena Chiriac spune că vrea ca pentru o perioadă să se țină departe de lumea televiziunii și să se concentreze pe lucrurile care contează cu adevărat pentru ea.
„Am alte priorități acum, pur și simplu, în viața mea. Sunt în ultimul an de facultate, vreau să fac un master și nu mai doresc o astfel de experiență încă o dată, să fiu sinceră. Am fost și eu, ca mulți alții, sunată și mi s-a propus să merg. E destul de evident. Am avut o discuție foarte civilizată în care mi-am exprimat punctul de vedere, care nu are prea mare legătură cu Survivor și perspectiva asupra vieții mele.
Totul e pe plan educațional anul ăsta și în anii viitori despre mine. Am ieșit un pic din sfera asta a televiziunii. Nu îmi mai doresc să fac parte pentru o perioadă din showbiz, pentru că încerc să experimentez alte lucruri. Vreau să mă concentrez mai mult pe mine, pe persoana mea, din punct de vedere educațional și, mai târziu, profesional”, a declarat Elena Chiriac, potrivit fanatik.ro.
„Nu se vor înțelege”
De asemenea, Elena Chiriac a mai mărturisit că un alt motiv pentru care nu și-a dorit să participe la Survivor All Stars este lista concurenților. Potrivit spuselor acesteia, în noul sezon Survivor sunt multe caractere puternice și este sigură că acestea nu se vor putea înțelege și nu va dura mult până când vor ieși scântei.
„Probabil că o să urmăresc emisiunea pentru oamenii pe care-i cunosc și care-mi sunt dragi, printre care bineînțeles că e vorba despre Alex. Sunt sigură că va fi un sezon foarte interesant. E încă un motiv pentru care nu mi-am dorit să fac parte din el. Viața mea e un pic mai mult despre echilibru, pace, liniște.
E un casting foarte dinamic. Sunt multe personalități puternice care, cel mai probabil, nu se vor înțelege între ele. Ideea e că eu când am fost în sezonul meu am stat jumătate de an acolo. Mi-a luat încă jumătate să-mi revin. Mi-am dedicat un an din viață acestui Survivor, lucru pe care nu mi-am dorit să îl mai fac o dată. Mama este fană, în schimb, deci probabil o să aud ce se întâmplă prin casă”, a mai spus Elena Chiriac.