Elena Băsescu, o mămică dedicată! Cum artă viața acesteia după ce a ieșit din lumina reflectoarelor
Fiica fostului președinte Traian Băsescu este o mămică dedicată, iar de ceva timp toată atenția sa se concentrează asupra celor trei copii. Elena Băsescu a ieșit din lumina reflectoarelor și s-a dedicat familiei și afacerilor pe care le are.
Elena Băsescu are trei copii și se ocupă îndeaproape de ei. Aceasta a renunțat la lumea mondenă și a preferat să se concentreze pe familie și pe locul de muncă. Ea a lucrat o perioadă la Camera de Comerț și Industrie, iar acum este consilier la Camera Deputaților. Mai mult, Elena Băsescu și-a lansat un magazin online de hăinuțe asortate mamă-copii, iar facerea pare să meargă foarte bine. (CITEȘTE ȘI: ELENA BĂSESCU A ”EVADAT” CU MICUȚII EI LA MUNTE! IMAGINILE BUCURIEI PE PÂRTIE)
Fiica fostului președinte reușește să îmbine perfect viața profesională cu cea personală. Deși este destul de ocupată, Elena Băsescu își face mereu timp pentru cei mici și le oferă multă atenție, iar pentru ea rolul de mămică nu este unul greu, ci chiar foarte ușor și plăcut.
„Nu mi se pare așa greu. Până la urmă, noi, femeile, suntem făcute să naștem, să aducem viață pe pământ, să-i îngrijim,” a declarat Elena Băsescu.
Elena Băsescu are trei copii
Elena Băsescu are trei copii, din două relații diferite. Anastasia este mezina familiei și este fiica lui Cătălin Gheorghe, bărbatul alături de care Elena Băsescu a avut o relație de doi ani. Fiica fostului președinte mai are doi copii, Sofia Anais (7 ani) şi Traian (5 ani), care provin din căsătoria ei cu Bogdan Ionescu, zis Syda. (VEZI ȘI: ELENA BĂSESCU A DAT DUSTERUL VIȘINIU PE UN BMW X6 XDRIVE 40I DE 90.000 €)
„A fi mamă a trei copii nu mi se pare un lucru atât de greu, așa cum poate se vede din exterior. Primesc ajutor, nu ascund asta. Primesc ajutor de la bunici. Tata e un bunic exemplar, implicat și dedicat, dar care nu dorește să-și răsfețe nepoții peste măsură. Sever când vine vorba de educație, cum a fost și cu mine și sora mea. Are foarte multă răbdare cu nepoțeii lui.
Sofia și Traian sunt omogeni, se înțeleg, au răbdare, mă ajută cu Anastasia, sunt foarte implicați. Nu există gelozii între ei. Au așteptat-o cu nerăbdare de când era în burtică, abia așteptau s-o cunoască. Ochii albaștri sunt ai tatălui meu. E copil dezvoltat, are fizionomia tatălui ei. Seamănă cu Cătălin și cu tata. Niciun copil nu a luat multe de la mine, să știi!”, a declara Elena Băsescu.