Elena Băsescu a ”evadat” cu micuții ei la munte! Imaginile bucuriei pe pârtie
Elena Băsescu se află, de câteva zile, într-o vacanță la munte. A ales o stațiune din România, Predeal, unde a ajuns alături de copilașii ei. Și unde s-a distrat de minune, la schi, cât e ziulica de lungă.
Mezina fostului președinte al României, Traian Băsescu, a ales Pârtia Clăbucet, unde micuții ei s-au distrat de minune. Chiar aproape toată ziua, profitând din plin de zăpada de pe pârtie. Eba nu a sta deoparte și s-a băgat la joc, spre bucuria copilașilor. Mai mult, un instructor de schi i-a învățat primele taine ale sportului de iarnă. (CITEȘTE ȘI: ELENA BĂSESCU ȘI MISTERUL DIN JURUL EI LA MASKED SINGER: ”DOAR TATA A ȘTIUT!”)
Elena Băsescu își face mereu timp pentru ieșiri cu cei trei copii ai ei. Vara asta, Eba s-a destins pe litoral, mai ales că, practice, a revenit acasă, la Constanța. A imortalizat momentele frumoase, iar admiratorii ei au apreciat-o. De altfel, Elena Băsescu își lăsa atunci fanii mască, după ce a postat pe Instagram o imagine de la mare. Acolo, Eba s-a relaxat la malul mării alături de copiii ei. Sigur, fanii nu au ratat ocazia de a-i transmite aprecieri mezinei lui Traian Băsescu, fostul președinte al României. „Arăți ca un manechin!”, ”Când femeile nu sunt doar frumoase, ci și inteligente”, ” Mămică frumoasă, copii frumoși”, ”Se vede că trăiești la Constanța!”, au fost câteva dintre aprecierile pe care Elena le-a primit. Elena Băsescu are trei copii, Sofia Anais, Traian Jr., din căsătoria cu Bogdan Ionescu, și Anastasia, după relația cu Cătălin Gheorghe.
Elena Băsescu a candidat la alegerile parlamentare
Elena Basescu a candidat din partea Partidului Mișcarea Populară Constanța pentru Camera Deputaților și avea să spună că a votat pentru susținerea familiei monoparentale și creșterea natalității. „Am votat cea mai bună echipă pentru județ și cel mai bun program de guvernare pentru țară. Am votat cu speranță pentru copiii noștri, am votat având încredere că împreună vom putea mișca județul Constanța și întreaga Românie în direcția bună, am votat având speranța că în viitorul Parlament vor exista mai mulți parlamentari care să susțină familiile monoparentale și creșterea natalității. Pentru aceste lucruri am votat”, a afirmat Elena Băsescu. Din păcate pentru ea, partidul din care face parte nu a obținut minimul de procente, 5 %, pentru a intra în Parlament.