Polițiștii din Gorj sunt în alertă! Elena Adriana Gheorghe, o fată în vârstă de 14 ani, a dispărut din orașul Târgu Cărbunești. Autoritățile au făcut apel la populație și i-au rugat pe cei care o văd să anunțe informațiile pe care le au la serviciul unic de urgență 112 sau să vorbească cu agenții de la cea mai apropiată secție de poliție.
Potrivit primelor informații ale oamenilor legii, minora e plecat în urmă cu două nopți din căminul de copii din Târgu Cărbunești și nu s-a mai întors. Când a părăsit centrul, Elena Adriana Gheorghe era îmbrăcată cu geacă de culoare neagră, pantaloni albaștri și încălțăminte sport de culoare roz.
“În noaptea de 11/12 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Târgu Cărbunești au fost sesizaţi de un reprezentant al Complexului de Servicii Comunitare pentru Copiii în Dificultate Târgu Cărbunești, cu privire la faptul că, în acea seară, minora Gheorghe Elena Adriana, de 14 ani, din localitate, beneficiară a centrului, a plecat în mod voluntar și nu a mai revenit”, au transmis reprezentanții Poliției din Târgu Cărbunești.
Semnalmente Elena Adriana Gheorghe: înălţime 1,60 m, greutate aproximativă 53 kg, păr șaten, ochi căprui, ten măsliniu, fața rotundă, constituție atletică.
Persoanele care pot oferi detalii care să ajute la identificarea minorei sunt rugate să se deplaseze la cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.