Ela Crăciun a născut un băiețel sănătos astăzi. În vârstă de 36 de ani, Super Mom, așa cum e cunoscută în mediul online, a dat chiar ea vestea cea mare pe rețelele de socializare. Și… pentru că e o susținătoare a nașterii naturale, prezentatoarea știrilor de la Antena 3 a ales să apeleze tot la această metodă de a deveni mamă.
Citește și: Ela Crăciun se va întoarce la muncă după ce va naște: ”Nu-mi iau deloc concediu de maternitate”
Cu puțin timp înainte să intre înm sala de nașteri, frumoasa prezentatoare de la Antena 3 a făcut publică o poză făcută în salonul în care va sta cu cel mai nou membru al familiei. Imaginea a fost însoțită de mesajul: “Azi îl cunoaștem pe bebe ❤️”. Înainte să devină mămică pentru a treia oară, Ela Crăciun a realizat un pictorial sexy înainte să nască.
“Se dezechilibrează balanţa în casă, vor fi trei băieţi la două fete. Eu am fost 100% sigură că o să fie fată. M-am amuzat făcând un filmuleţ cu metode băbeşti de-a afla sexul bebeluşului şi a ieşit 5 la 1 că e fată. Dar uite că babele n-au dreptate! (…).”, a declarat vedeta într-un interviu acordat OK! Magazine.
Despre cea de-a treia sarcină, Ela mărturisește că a fost mai grea decât precedentele, deși nu s-a îngrășat atât de mult ca înainte.
“De data asta, însă, a fost mai greu. Prima oară am rămas însărcinată la 23 de ani. Mi-am revenit peste noapte, fără niciun efort. A doua oară, la 30 de ani, mi-a fost puţin mai greu, iar acum, deşi ştiu toate fazele prin care trebuie să trec, a fost cea mai grea sarcină. Două luni mi-a fost rău non-stop, de-asta nici n-am anunţat că sunt însărcinată până la vreo patru luni. Mergeam la filmări, la evenimente, dar în interiorul meu eram terminată. N-am putut să mănânc nici carne, nici peşte… Am mâncat linte, cu ciuperci, cu alimente care înlocuiesc carnea. Până acum, am luat 11 kilograme, mult mai puţin decât la celelalte două sarcini, când am luat 20 de kilograme. Cred că o să-mi revin mai repede, de data aceasta (…)”, a mărturisit vedeta pentru OK! Magazine.