El este voluntarul de la ISU Vâlcea care a salvat viaţa unui bărbat aflat în stop cardiorespirator
Viaţa unui bărbat de 40 de ani din Vâlcea, care intrase în stop cardiorespirator, a fost salvată la timp de un voluntar de la SMURD. (VEZI ȘI: EA ESTE ”ÎNGERUL” DE LA 112)
„Prin intervenția promptă a fost salvată viața unui bărbat în vârstă de 40 de ani din Râmnicu Vâlcea, angajat al unei spălătorii din Zona Nord. La salvarea persoanei a avut o contribuție importantă Mihai Eduard Alin, voluntar în cadrul ISU Vâlcea începând cu anul 2019. Acesta a urmat pașii protocolului de resuscitare în cazul persoanei amintite, până la sosirea ambulanțelor„, spun reprezentanţii ISU Vâlcea.
Salvatorul le mulțumește părinților și…
„Cine salvează o viaţă, salvează o lume întreagă! Mulţumesc părinților mei, Mihail şi Luminița, pentru susținerea acordată. Vă mulţumesc frumos tuturor celor care mi-au trimis felicitări… În primul rând, mulțumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat puterea să-l salvez pe acel suflet nevinovat! Fără El nu puteam face nimic „, a scris salvatorul pe pagina de socializare. (CITEȘTE AICI: EL ESTE EROUL DE LA METROU! MIHAI DANIEL A SALVAT IERI UN TÂNĂR CARE A VRUT SĂ SE SINUCIDĂ ÎN STAȚIA COSTIN GEORGIAN)