Pugilistul britanic Anthony Joshua l-a învins la puncte pe neozeelandezul Joseph Parker într-o gală desfăşurată pe Principality Stadium din Cardiff, într-un meci care a avut ca miză centurile de campion mondial la categoria grea în versiunile WBA, IBF, WBO şi IBO.
În vârstă de 28 de ani, Anthony Joshua, titularul centurilor WBA, IBF şi IBO, a obţinut decizia în unanimitate, aceasta fiind a 21-a sa victorie la profesionişti din tot atâtea meciuri, dar prima care nu se termină prin KO.
Adversar său în vârstă de 26 de ani, Parker, care era campionul mondial la versiunea WBO, a suferit primul său eşec, în 25 de meciuri (18 KO).
În aceeaşi gală desfăşurată pe Principality Stadium din Cardiff, boxerul rus Alexandr Povetkin, fost campion mondial WBA al categoriei grea, l-a învins prin KO în repriza a cincea pe englezul David Price.
Rusul Alexandr Povetkin, 38 ani, a ştiut să gestioneze perfect situaţia în faţa unui adversar cu talie şi greutate mult mai mare, iar rusul a pus capăt luptei în repriza a cincea, cu o serie de două jab-uri care l-au trimis la podea pe Price, 34 ani. Pugilistul englez a avut nevoie de minute bune de îngrijire pentru a se ridica de la podea însă nu a mai avut puterea de a-i da replica rusului.
Cu 34 victorii şi o înfrângere, Alexandr Povetkin rămâne challenger obligatoriu pentru Anthony Joshua la titlul WBA, numai că britanicul l-a provocat deja la un meci pe americanul Deontay Wilder, care deţine titlul de campion WBC la categoria grea. Astfel, Joshua ar putea pierde una din centurile sale mondiale.