Încă de la primul sezon, serialul ”Las Fierbinți”, difuzat de Pro TV, s-a bucurat de audiențe apreciabile. Timpul a trecut, sezoanele s-au succedat, par simpaticele personaje rurale au întrat deja în folclorul contemporan.
Firicel, Celentano, Geanina, Aspirina sau primarul localității sunt figuri amblematice ale serialului, fără a mai vorbi despre prestațiile inconfundabile ale ”cârciumarului” Bobiță, interpretat de Mihai Bobonete. Episod după episod și sezon după sezon, ”Las Fierbinți” a stârnit hohote de râs și a reprezentat, din punct de vedere mediatic, o adevărată rețetă a succesului.
A început un nou sezon al îndrăgitului serial, iar perspectivele sunt mai mult decât încurajatoare în ceea ce privește audiențele care vor fi înregistrate. Dar în spatele acestui proiect de televiziune care se bucură de succes incontestabil și face rating ”la greu” se află un om despre care se poate spune că este profesionist în adevăratul înțeles al cuvântului. Dragoș Buliga lucrează acum la un film de Hollywood, demonstrând, încă o dată, că se poate din ce în ce mai mult.
Dragoș Buliga filmează în București pelicula ”The Asset”, iar în rolurile principale apar actori ”cu nume” – Michael Keaton, Samuel L. Jackson ȘI Maggie Q. „The Asset“ este produs de o echipă redutabilă i este regizat chiar de celebrul Martin Campbell, ”vinovat” pentru filmele din seria ”James Bond”.
„Samuel L. Jackson nu a sosit încă. Michael Keaton și Maggie Q sunt aici, sunt foarte cuminți, foarte liniștiți, cu foarte mult bun simț… chiar l-am văzut pe Michael Keaton vorbind cu oamenii de pe stradă, care-l opresc și nu are nicio problemă să vorbească cu ei. Este un exemplu pentru foarte mulți actori”, a declarat Dragoș Buliga într-un interviu, potrivit informațiilor furnizate de impact.ro.