Este forfotă mare atât în pieţele din Craiova, cât şi în curţile gospodinelor. Se fac ultimele pregătiri pentru cămările unde se păstrează proviziile pentru iarnă. Există însă şi craioveni care pregătesc zacusca şi o vând. Preţul unui borcan este de 10 lei, iar anunţurile sunt cu zecile pe internet. Este şi cazul lui Aurel Firu, care vinde 1.400 de borcane cu zacuscă şi dulceaţă, însă banii îi va investi într-un centru pentru femeile abuzate.
„Secretul este să punem suflet în ceea ce facem. Fiecare reţetă e proprie, dar important e să punem suflet în ceea ce facem, dacă nu punem suflet, degeaba le facem”, spune bărbatul în timp ce mestecă în zacuscă. (VEZI AICI: EL ESTE EROUL CARE CONSTRUIEȘTE TUNELURI ANTI-COVID, CHIAR ȘI OPERAT DE CANCER)
Aurel Firu este un antreprenor din Craiova care, în timpul liber, găteşte. Anul acesta s-a gândit să facă o mică afacere din comercializarea borcanelor cu zacuscă, dar şi cu dulceaţă. Are peste 40 de sortimente de dulceaţă.
„De când eram mic, eram pasionat de bucătărie, nu e o obligaţie, pentru că atunci când părinţii plecau la munca câmpului, eu rămâneam să gătesc. Şi o pasiune de a găti şi la şcoală. În timpul orelor libere, mergeam prin restaurante să învăţ reţete”, mai spune acesta.
Banii îi va investi într-un centru pentru femeile abuzate pe care vrea să-l înfiinţeze la Craiova. Vrea să obţină şi atestat de produs tradiţional pentru zacuscă.
Aurel Firu s-a remarcat și în plină criză pandemică, atunci când, deși operat de cancer la rinichi, a ales să sară în sprijinul medicilor. Chiar și grav bolnav, craioveanul Aurel Firu a construit, cu forţe proprii, un tunel de dezinfecţie pentru medicii din spitalul în care s-a operat.
Așa se face că, în perioada în care era internat la Spitalul din Oradea, Aurel Firu s-a gândit să întoarcă binele făcut. Astfel că a construit un tunel din plastic, lung de 1,5 metri, lat de 1,2 metri și înalt de 2 metri, cu doi senzori de mișcare, care funcționează pe bază de aburi de apă, cu dezinfectant. (NU RATA: La 83 și 86 de ani, au cusut măști din pânzele pregătite pentru propria înmormântare și le-au donat altor bătrâni)
Primul produs tradiţional înregistrat din Olt ar putea fi zacusca de Giuvărăşti. O tânără din localitate vrea să breveteze o reţetă veche de peste 100 de ani, învăţată de la străbunica ei. Reţeta este bio, cu produse din grădină, fără conservanţi. Chiar şi aşa, rezistă şi doi ani fără să-şi schimbe gustul sau aspectul.
Mădălina Hristu a învăţat cum se face zacusca încă de când era copil. O ajuta pe străbunica ei, care acum are 102 ani. De 15 ani pregăteste singură savurosul aperitiv, în curtea natală din Giuvărăşti. Reţeta este una pe cât de simplă, pe atât de sănătoasă, cu legume cultivate în propria-i grădină, coapte pe grătar, fierte apoi în tuci, la foc de lemne, timp de 4 ore. (VEZI AICI: Cutremurătoarea poveste a polițistei-fotomodel. Avea simptome de COVID-19, dar medicii au descoperit ceva și mai grav…)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.