Cristina Țopescu a fost descoperită, fără suflare, în locuința sa din Otopeni, o vecină anunțând poliția după ce vedeta nu mai fusese văzută timp de trei săptămâni. Polițiștii au intervenit, de urgență, în urma respectivului apel, constatând decesul Cristinei Țopescu și stabilind că trupul acesteia nu prezenta urme de violență.
Nu au lipsit speculațiile, firește, foarte mulți întrebându-se cum de a fost posibil ca nimeni să nu vină la Cristina Țopescu atât timp, cu atât mai mult cu cât nimeni nu știa nimic despre starea ei. E drept că vedeta – așa cum a declarat medicul Monica Pop, spre exemplu – ducea o viață retrasă și își confecționase un adevărat ”scut” împotriva oamenilor, însă o astfel de realitatea tulburătoare, încheiată tragic, ar fi trebuit să ridice măcar unele semne de întrebare din partea celor care o cunoscuseră și au admirat-o de-a lungul timpului.
Un amic al Cristinei Țopescu, omul de afaceri Sorin Mărcuș, a declarat că vedeta fusese îndrăgostită de unul dintre prietenii săi, Marian, încă de când avea 19 ani. „Ne cunoastem de peste 40 de ani… ieșeam la dans in Ateneul Tineretului, la ceaiuri, la munte, la mare…Cristina tot timpul cu zâmbetul pe față, veselă si fericită! Se îndrăgostise la 19 ani de prietenul meu cel mai bun Marian si ieșeam in gască mai tot timpul. Apoi, după ‘90, fiecare pe drumul lui, dar ne mai vedeam intâmplător spre deloc in ultimii ani…”, a povestit Sorin Mărcuş, potrivit wowbiz.ro. Drumurile celor doi s-au despărțit după anii `90, iar Marian are acum doi copii și este partener la un restaurant din centrul Capitalei.
Cristina Țopescu și Marian au rămas în relații bune, însă nici măcar acesta nu a sunat-o, potrivit informațiilor, pe fosta sa iubită, în cele trei săptămâni în care aceasta nu a mai fost văzută de nimeni.