El este elevul de 16 ani căutat la această oră de scafandri

De: Cancan
Publicat: 28/05/2019 | 23:16
El este elevul de 16 ani căutat la această oră de scafandri

Un elev al Colegiului Militar din Craiova a fost dat dispărut, marți, pe o plajă din stațiunea Mamaia din Constanța unde participa la școala de vară organizată de Ministerul Apărării. Operațiunea de căutare este în desfășurare, iar la nivelul Colegiului a fost demarată o anchetă.

„Mitroi Iosif-Corneliu, elev al Colegiului Militar Național „Tudor Vladimirescu” din Craiova, a fost dat dispărut, marți, 28 mai, în jurul orei 16.00, pe o plajă din stațiunea Mamaia, județul Constanța. Elevul, în vârstă de 16 ani, participa la „Școala de vară” organizată de Direcția informare și relații publice a Ministerului Apărării Naționale în perioada 28-31 mai, în garnizoana Constanța, și se afla în timpul liber alături de colegii săi și profesorul însoțitor”, informează Ministerul Apărării, printr-un comunicat de presă.

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța au fost solicitați să intervină, marți, în stațiunea Mamaia, acolo unde un adolescent în vârstă de 16 ani ar fi dispărut în valurile mării. La fața locului s-au deplasat 15 scafandri ai ISU, plus o ambarcațiune din punctul de salvare din Portul Tomis, o motocicletă SMURD, dar și o ambulanță de terapie intensivă.

Elevii au venit în Constanța luni, iar marți după-amiază cinci dintre ei și un profesor au mers pe plaja din Mamaia. Ei au intrat să se scalde, iar băiatul s-a îndepărtat de colegii lui, fiind tras spre larg de valuri și curenții puternici. La ora transmiterii acestei știri, acțiunea de căutare a adolescentului este în plină desfășurare.