Micuțul de numai trei zile, abandonat de mama sa – o infirmieră de 40 de ani de la Spitalul Orășenesc Balș – într-o casă părăsită din comuna Morunglav, luptă pentru viața lui.
Băiețelul a fost stabilizat și echilibrat hemodinamic, însă acesta are nevoie de îngrijiri medicale de specialitate și medicii de la Slatina au luat decizia de a-l transfera la Spitalul Craiova.
Nou-născutul a fost găsit cu o ușoară hipotermie, având în vedere modul în care a fost ținut încă din primele ore de viață, mai ales că pe timpul nopților temperaturile de afară sunt încă scăzute. Acest lucru i-a afectat membrele superioare și inferioare, însă picioarele ar fi mult mai afectate de degerături, motiv pentru care doctorul Lucica Alexe, șeful Secției Neonatologie a Spitalului Slatina și echipa sa au luat decizia ca micuțul să fie transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova. Micuțul va fi văzut de un medic chirurg pediatru, iar acesta va decide dacă va fi nevoie sau nu de vreo intervenție. Din nefericire, băieţelul a fost alăptat doar o dată pe zi de mama lui.