Caz suspicios în rândul polițiștilor! Un agent a cerut să iasă la pensie la doar 25 de ani. Tânărul intrase în sistem de doar 5 ani, însă l-a lovit depresia. Ciudat este că se afișa ca un tânăr energic și plin de viață. Mai mult decât atât, în trecut, a fost prins drogat la volan. Solicitarea sa a ridicat semne de întrebare, iar oamenii legii au descoperit o ”mafie” a pensionărilor anticipate.
Un polițist de 25 de ani a solicitat să iasă la pensie, după doar 5 ani de muncă. În scurta perioadă în care a fost angajat, tânărul nu a stat departe de probleme. În urmă cu un an, agentul a fost prins drogat la volan, în uniformă, chiar în timp ce se îndrepta spre serviciu, potrivit unor surse judiciare ale publicației Observator News.
Solicitarea polițistului de a ieși la pensie la doar 25 de ani a ridicat semne de întrebare în rândul colegilor săi. Astfel, ofițerii Direcției Generale Anticorupție au ”săpat” mai adânc și au descoperit că la Spitalul Dimitrie Gerota este o adevărată fabrică de pensionări anticipate.
Mai mulți medici din cadrul instituției menționate mai sus ar fi pus sute de diagnostice fictive pentru a ajuta persoane din sistem să iasă la pensie mult mai devreme decât ar fi cazul. Printre cele mai frecvente boli stabilite de specialiștii de la Spitalul Dimitrie Gerota se numără depresia.
La o astfel de metodă ar fi apelat și polițistul de 25 de ani. Actele emise de spitalul MAI din București conform cărora tânărul suferă de depresie l-ar putea ajuta să iasă din sistem, după doar 5 ani de muncă, iar pensia pe care ar putea să o primească este în valoare de 3.000 de lei.
„A fost o serie de suspiciuni în ultimul timp, la care noi am răspuns cu măsurile corespunzătoare. Momentan, nu am suspendat pe nimeni din funcție”, a declarat Alida Moise, directorul spitalului, potrivit sursei menționate mai sus.
Marți, 4 iunie, anchetatorii au ridicat mai multe documente de la Spitalul Dimitrie Gerota pentru a verifica activitatea medicilor din ultimele luni. Mai mult decât atât, oamenii legii au fost și la Direcția Medicală a Ministerului pentru alte cercetări.
Citește și: DORIAN POPA, TRIMIS ÎN JUDECATĂ DUPĂ CE A FOST PRINS DROGAT LA VOLAN! CÂȚI ANI DE ÎNCHISOARE RISCĂ