Pompierul mehedinţean Ionuț Lepădatu a reprezentat cu succes ţara noastră la “Cupa Mondială de Culturism şi Fitness”, care s-a desfăşurat, în perioada 24-25 noiembrie, la Cluj-Napoca, unde au participat peste 180 de sportivi din peste 20 de ţări.
Mehedinţeanul a fost medaliat cu aur la categoria Men’s Physique – 173 cm, reuşind să ocupe şi locul al II-lea în clasamentul OPEN. Prin obţinerea acestui ultim rezultat, Ionuţ şi-a împlinit visul de a deveni sportiv profesionist. Astfel, i se oferă posibilitatea participării la competiţiile internaţionale, unde se va alătura elitelor acestui sport.
Pompierul, devenit plutonier, și-a început cariera în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Drobeta” al Județului Mehedinți în 2010. Datorită performanțelor sportive deosebite a fost selectat pentru a face parte din lotul sportiv al inspectoratului. Pentru că plutonierul este înzestrat cu un puternic spirit competitiv, susținut de o pregătire asiduă, nici rezultatele nu s-au lăsat așteptate.
Prin participările la concursurile profesioniste ale pompierilor, munca lui a fost încununată de succese, pompierul obținând încă din primul an rezultate foarte bune, atât la probele de echipă, cât și la cele individuale. Anual, a reușit să se mențină pe podium, câştigând numeroase cupe și medalii, printre care aur la probele: Scara de fereastră, Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă, Pista cu obstacole și altele. (VEZI ȘI: UN COPIL DE PATRU ANI A DEVENIT CEL MAI MIC POMPIER DIN GORJ)
Începând cu anul 2012, timpul petrecut în sala de forță l-a făcut să îndrăgească fitnessul, care a devenit un hobby pentru el. De anul acesta, pasiunea pentru acest sport l-a făcut pe Ionuț să își dorească mai mult, să atingă un alt nivel, și anume să devină sportiv profesionist.
Înarmat cu ambiție, pompierul a participat în luna aprilie a acestui an la prima sa competiție de fitness Campionatul Naţional de Culturism si Fitness din cadrul Federației Române de Culturism si Fitness, unde a reușit să obțină locul 2, care i-a adus calificarea la faza națională.
Odată cu calificarea, antrenamentele au devenit mai intense, iar pregătirea mai riguroasă, motivat fiind de îndeplinirea unui vis, acela de a deveni campion național.
Această dorință s-a concretizat la începutul lunii septembrie, când Ionuț a reușit să obțină titlul de campion național la Campionatul Naţional de Seniori Culturism si Fitness, care s-a desfăşurat la Arad, categoria Men’s Physique – 173 cm.
Nu a încetat să viseze și, în aceeaşi lună, la competiţia sportivă Tiger Classic – Diamond Cup Romania, ce s-a desfăşurat la Bucureşti, unde au participat concurenţi din mai multe ţări, a reușit să urce, din nou, pe podium, obținând medalia de aur pentru Romania la categoria Men’s Physique – 173 cm. (NU RATA, AICI: IMAGINI EMOȚIONANTE! POMPIERII ARGEȘENI AU SALVAT O CĂȚELUȘĂ CĂZUTĂ ÎNTR-UN PUȚ)
Ionuț ne-a dezvăluit și secretul succesului său… bucuria de a fi tatăl unui băiețel de doar un an, căruia dorește să-i creeze motivația necesară pentru sport și un stil de viață sănătos, dar și pentru ca acesta să aibă cu ce se mândri, când va crește.
Putem spune despre colegul nostru că meseria de pompier profesionist i-a dezvoltat pasiunea pentru fitness, iar această pasiune îi dă rezistența și forța necesare îndeplinirii misiunilor încredințate pentru salvarea semenilor, a bunurilor acestora, dar și a mediului.