El a adus coronavirus în Europa? Ce spune pacientul zero: ”Era cinci dimineața…”
Un bărbat din Franța spune că a fost prima persoană din Europa infectată cu virusul ucigaș COVID-19. Amirouche Hammar are 43 de ani și a fost internat, în decembrie 2019, la spital, fiind vorba de o infecție la plămâni, scrie antena1.ro.
Medicii aveau să confirma, abia acum, că el ar putea fi adevăratul pacient zero, primul din Europa cu simptome grave ale infecției COVID-19. Descoperirea a fost făcut după ce spitalul a început să retesteze probe biologice prelevate de la pacienți înainte de declararea oficială a pandemiei în Europa.
Astfel, mostra dată de Hammar, în 27 decembrie 2019 – cu câteva zile înainte ca în China să fie declarat primul caz din lume , a arătat prezența virusului în organismul bărbatului.
S-a făcut anchetă epidemiologică
În urma anchetei epidemiologice, specialiștii au ajuns la concluzia că bărbatul ar fi fost infectat chiar de soția sa, care lucrează la raionul de pește al unui supermarket din apropierea Aeroportului Charles de Gaulle din Paris. Femeia nu a avut niciun simptom specific COVID-19, dar, bănuiesc cercetătorii, ar fi putut intra în contact cu virusul prin intermediul unor turiști purtători. (VEZI AICI: MINISTRUL ECONOMIEI A FĂCUT PROMISIUNEA: LA CE PREŢURI VOR FI GĂSITE MĂŞTILE DE PROTECŢIE, OBLIGATORII DUPĂ 15 MAI)
Hammar, care este diabetic, a stat internat trei zile, fiind externat cu diagnosticul „infecție pulmonară”. ”Era cinci dimineața. Mă simțeam atât de rău încât am decis să mă duc chiar atunci la spital. Când am ajuns în Triaj, am implorat să fiu văzut cât mai repede de un medic. Ceva era clar în neregulă. Aveam dureri cumplite în piept și abia puteam să respir. La acel moment, mi s-a spus că starea mea este gravă. Tușeam cu sânge. Era evident că nu era o gripă banală”, a povestit Amirouche Hammar.
Abia în luna aprilie a aflat că, de fapt, infecția era datorată „100% noului coronavirus”.