Einstein din Vaslui se întoarce
În urmă cu aproape doi ani, vasluianul Florin Cociuban arunca, în lumea științifică, o provocare nemaiauzită. “Einstein din Vaslui” susținea că viteza luminii nu este absolută, ci poate fi depășită. A scris și o argumentație stufoasă pe această temă, pe care a numit-o “Teoria unificatoare a cântarelor” (VEZI AICI). Acum, Florin Cociuban vine cu o nouă teorie care ar revoluționa matematica, referitoare la “pi”, constanta matematică a cărei valoare este raportul dintre circumferința și diametrul oricărui cerc. (NU RATA, AICI: L-AM GĂSIT PE „URMAŞUL” CELEBRULUI MATEMATICIAN GRIGORE GHEBA)
“Einstein din Vaslui” introduce două noi noțiuni: “pătratul de centrul 1 și pătratul de centru 4”. “Aceste pătrate ar trebui să înlocuiască numerele transcedente și iraționale astfel încât orice dimensiune a unui cerc să poată fi măsurată exact”, spune vasluianul, pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.
Teoria privind calculul numărului “pi”
“Toată lumea se întreabă care ar putea fi valoarea lui pi. Pentru a afla valoarea corectă a lui pi trebuie să cunoaștem foarte bine pătratul. Pătratul nu este doar un patrulater cu unghiuri drepte și, dacă vorbim de pătratul perfect, nu ne putem limita doar la cel cunoscut (7×7, 8×8 etc).
Dacă vrem să aflăm valoarea lui pi în mod corect și vrem să demonstrăm că nu este un număr transcendental și irațional, trebuie să călătorim în adâncul pătratului, ca apoi să înțelegem cercul, dar și toate numerele transcendentale și iraționale. Dacă vrem să măsurăm cercul, nu putem să facem asta cu ruleta, învârtindu-ne în cerc. Dacă facem acest lucru, vom obține o valoare mai mare a cercului care se află, de fapt, în interiorul ruletei. Pentru o valoare exactă, însăși marginea cercului trebuie să fie metrul care îl măsoară”, își începe vasluianul argumentația.
“Nimic nu poate fi irațional”
Teoria este însă mult mai complicată. (NU RATA, AICI: Am aflat povestea scriitorului care şi-a transformat casa părintească în muzeu)
“Mai întâi să cunoaștem pătratul și apoi să vedem care este valoarea exactă a lui pi. Excludem întâi pătratul perfect cunoscut, fiindcă nu avem nevoie de el. Pătratul poate fi doar de două feluri. Pătratul de centru 1 și pătratul de centru 4.
Să explic ce înseamnă pătratul de centru 1 și cel de centru 4. Un pătrat format din nouă pătrate egale are centrul 1. Unul cu 12 pătrate egale, are centrul 4. Pătratul de centrul 1 eu îl numesc un pătrat perfect și voi explica de ce. Aceste pătrate, dacă le înțelegem, putem afla valoarea lui pi, în mod corect. Pătratele de centrul 1 sau de centrul 4 cresc, în mod egal, tot la pătrat, într-un singur fel și anume, suma lui plus 8.
Exemplu, la pătratul de centrul 1 crește așa: 1+8=9+8=17+8=25. La pătratul de centrul 4 se întâmplă același lucru: 4+8=12+8=20+8=28. Dacă acest lucru a fost înțeles atunci mai trebuie spus că orice număr par, indiferent cât de mare este, va avea centrul 4. De asemenea, toate numerele impare sunt cu centrul de 1. Mai exact, pătratul de 1 este tot un pătrat de 9, în funcție de cât de mult vrem să-l micșorăm. (CITEȘTE AICI: ELEVUL-MINUNE DE LA VASLUI S-A CALIFICAT LA… 4 OLIMPIADE NAȚIONALE)
Adică, dacă ai un pătrat mai mare, care are centrul 1, înseamnă că pătratul din mijlocul lui este de 9 sau, mai exact, de 8 +1. Din momentul în care aceste pătrate vor fi înțelese, nu va mai exista nimic transcendental și irațional. Între cele două pătrate, cel de centrul 1 și centrul de centrul 4 se formează o așa numită transcendență. Nimic nu poate fi irațional. Totul poate fi măsurat cu exactitate dacă se cunoaște bine modul în care se intersectează cele două pătrate, de centrul 1 și de centrul 4”, își continuă expozeul „Einstein din Vaslui”.
Formula unică
“Iată formulele de calcul ale numărului ”pi”: cea a lui Leibniz, a lui Wallis, Euler, dar și formula propusă de mine.
În concluzie, valoarea exactă a lui «pi» este 3,1415625. Această valoare reiese din cunoașterea pătratului în felul de mai sus, dar și din modul în care trebuie măsurat cercul. De exemplu: la un diametru de 36 cm: 36×5=180/4=45×25=1125/10=112,5+0,53%. Deci, să fiu mai clar, diametrul oricărui cerc se înmulțește cu 5, rezultatul se împarte la 4, rezultatul astfel obținut se înmulțește cu 25, rezultatul se împarte la 10, rezultatul se adună cu 0,53% din valoarea lui = pi”, își încheie pledoaria vasluianul.
A uimit lumea cu “Teoria unificatoare a cântarelor”
Cu ani în urmă, Florin Cociuban a lansat o altă teorie, la fel de îndrăzneață. În opinia sa, viteza luminii poate fi depăşită de viteza cu care circulă informaţia. Pentru a demonstra ceea ce susţine, Cociuban a scris, în detaliu, “Teoria Unificatoare a Cântarelor”, care a stârnit aprigi controverse. (NU RATA, AICI: OLIMPICA LA ENGLEZĂ FACE VOLUNTARIAT. E PROFESOARĂ LA 16 ANI PENTRU COPIII DINTR-UN SAT DIN TELEORMAN!)
Contrazis de unii profesori de fizică, dar aprobat, parţial, de alţii, Florin Cociuban, și-a explicat teoria într-un mod original şi personal. Cociuban a vorbit despre câmpul de forţă al materiei, pe care ar trebui să-l înţelegem prin ochii lui. A explicat acest câmp prin faptul că, oricât te-ai chinui, de pildă, să scoţi miezul dintr-o piatră fără să pui nimic la loc, nu vei reuşi. (TOATE DETALIILE AICI)
Autodidact declarat
Interesant este că Florin Cociuban nu are studii de specialitate. Ba, mai mult, şcoala lui se opreşte brusc înainte de liceu, din cauza unor probleme familiale. Crescut într-o familie cu alţi nouă fraţi, Cociuban a fost nevoit să ia viaţa în piept de la 16 ani.
Încă de atunci, în mintea sa a încolţit ideea că, în Univers, totul are un înţeles, o logică şi că totul este interconectat. De aici şi până la teoria prin care susţine că viteza luminii nu este cea mai mare viteză din Univers ori la redefinirea lui “pi” nu a fost decât un pas. (CITEȘTE ȘI: UN OLIMPIC ”DĂ DE PĂMÂNT” CU ÎNVĂŢĂMÂNTUL DIN ROMÂNIA)