Trei tineri absolventi ai Liceului de Muzica din Cluj s-au reunit in Chicago si au fondat o casa de productie de hip-hop. Ei au colaborat deja cu 50 Cent si trupa lui Snoop Dogg.
Numele de Rappy, Mozart si Andreas au ajuns pana la urechile fiului lui Dr. Dre, ale lui 50 Cent sau ale Snoop Dog. Rappy (Sergiu Gherman), Mozart (Horatiu Ormindeanu) si Andreas (Andrei Dan) au absolvit Liceul de Muzica din Cluj si au plecat in Statele Unite separat. In 2008, Sergiu l-a cunoscut pe Horatiu la Los Angeles, apoi, la Chicago, l-au intalnit pe Andrei. Impreuna au facut firma CPR Productions. Au lucrat cu Curtis Young, fiul celebrului rapper Dr. Dre, cu Hustle Boyz, trupa lui Snoop Dogg sau cu G-Unit Records, firma lui 50 Cent. Pentru 50 Cent, romanii au lucrat recent la piesa „Ghetto like a motherfucker”.