În pragul sărbătorilor, o asociaţie din Craiova a venit cu ideea de a vinde dulceaţă şi zacuscă în centrul orașului, ca să strângă bani pentru familiile sărace.
Un gest de omenie. Mai mulţi voluntari de la o asociaţie din Craiova au vândut dulceaţă şi zacuscă în Piaţa Centrală din Craiova, iar banii pe care i-au strâns îi vor dona la 163 copii şi 15 familii ce luptă din greu să supravieţuiască.
„- Vreau un borcan de dulceaţă de lavandă.
– Noi ştiţi că strângem bani pentru copii cu probleme şi toţi banii pe care îi strângem ajung la ei”, este discuţia dintre un client şi membrii asociaţiei.
Timp de trei zile, membrii asociaţiei au fost prezenţi în piaţa centrală din Craiova și au vândut produse preparate chiar de ei. Dulceaţă de lavandă, de floarea soarelui, de ananas, zacuscă, sunt doar câteva din aceste bunătăţi.
(CITEȘTE AICI: EL ESTE OLTEANUL CARE VINDE 1.400 DE BORCANE DE ZACUSCĂ PENTRU A ÎNFIINȚA UN CENTRU DESTINAT FEMEILOR ABUZATE)
„Vrem să strângem cât mai mulţi bani, avem 163 de copii care să simtă sărbătorile de Crăciun, şi mai avem 15 familii. Atunci am venit cu aceste lucruri să vindem, să strângem bani pentru cei care sunt mai puţin norocoşi ca noi”, spune Aurel Firu – preşedintele Asociaţiei Ajutor Divin.
Cumpărătorii nu au ezitat să încerce aceste bunătăţi când au auzit că astfel vor ajute zeci de copii care nu se pot bucura altfel de cadourile de la Moş Crăciun.
„Mi se pare un gest foarte frumos, mai ales în perioada asta, de virusul ăsta să zic aşa, sunt multe familii care au nevoie de ajutor şi consider că este un lucru minunat”, spune un cumpărător.
Banii vor ajunge în perioada următoare la cei care au nevoie. (VEZI ȘI: SURPRIZĂ LA SPITALUL DE URGENȚĂ CRAIOVA! CADRELE MEDICALE DIN PRIMA LINIE AU PRIMIT FLORI)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.