Doi tineri de 15 și 18 ani din Vaslui au fost grav răniți, în noaptea de duminică spre luni, după ce au fost loviți pe o trecere de pietoni din stațiune. Șoferul nu a schițat nimic și nici nu a oprit după accident, deși ambii adolescenți au fost răniți extrem de grav, unul fiind aruncat la 15 metri de trecerea de pietoni.
Georgiana Alexandra H. și Cristi Marian L. lucrau zilieri pe litoral pentru a strânge bani de școală și pentru a-și ajuta familia. Un șofer inconștient i-a băgat în spital. Adolescenții erau pe trecerea de pietoni, două mașini au oprit pentru a le acorda prioritate apoi a venit cea de a treia mașină cu viteză, care i-a izbit în plin. Conducãtorul auto se deplasa dinspre municipiul Constanta cãtre orasul Nãvodari, iar dupã producerea accidentului nu a oprit sã vadã ce s-a întâmplat si dacã victimele au nevoie de ajutor.
Fata de 15 ani a zburat la 15 metri de trecerea de pietoni, iar băiatul a fost și el proiectat pe șosea. Șoferul nu a pus frână și nici nu a oprit după accident. Medicii de la Spitalul Județean Constanța și Spitalul de Pediatrie Constanța, au precizat că tinerii accidentați sunt într-o stare gravă, dar stabilã, fiind internați la AȚI Reanimare, unde sunt sedati, pentru cã au suferit traumatisme violente, potrivit vremeanoua.ro.
Georgiana Alexandra H. si Cristi Marian L., sunt foarte buni prieteni. Fata este elevã în clasa a X-a – specializarea economic, iar Cristi Marian elev în clasa a XII-a, la Colegiul Tehnic „Marcel Guguianu” din Zorleni.
Șoferul inconștient este un tânăr în vârstă de 29, care a fugit de la locul accidentului. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere au arătat clar că bărbatul nu a avut niciodată intenția de a opri. Accidentul a șocat o țară întreagă, iar imaginile au fost difuzate de toate canalele de știri și s-au viralizat pe rețelele de soacializare. Șoferul inconștient s-a prezentat a doua zi la Poliție, însoțit de un avocat. Bărbatul este din localitatea Cibanu, județul Constanța.