Fostul fotbalist al Stelei si al lui Dinamo se transferase in aceasta vara la campioana Siriei, Al Shorta Damasc, dar s-a intors in Romania dupa doar doua saptamani, desi incasase deja un avans de la asiatici.
Indepartat in vara de la Dinamo, Dorel Stoica si-a gasit echipa in Siria prin intermediul lui Valeriu Tita, un antrenor roman cu o buna reputatie in fotbalul din acea zona. Doar ca olteanul nu a rezistat prea mult timp la Damasc si a decis sa revina in tara la doar doua saptamani dupa ce parafase contractul, iar sirienii sustin ca incasase deja 10.000 de euro la semnatura. Le-a explicat apropiatilor ca nu mai putea suporta razboiul civil din zona si, in plus, nu putea sa stea departe de iubita sa, handbalista Carmen Amariei. Astfel, Stoica s-a intors la Craiova, spre disperarea lui Valeriu Tita, cel caruia sirienii i-au cerut explicatii pentru teapa pe care au luat-o. Interesant este ca in urma cu doar cateva luni, Carmen Amariei a fost implicata intr-un scandal identic, dupa ce a semnat cu Terom Z, dar la scurt timp a plecat de la club, acuzand o accidentare. „Cand am transferat-o i-am dat 43.300 de euro, dupa care a luat salariu in fiecare luna cate 2.200 de euro pana in luna ianuarie. Cu o saptamana inainte de baraj, Amariei a plecat de la echipa si nu s-a intors decat inaintea primului meci. Normal ca daca nu te antrenezi o saptamana, te accidentezi la prima partida. In plus, nu a vrut sa mearga la Buzau la spital, acolo unde eram cu echipa, ci a plecat ea singura la spital in Capitala. Pentru ca a plecat de la echipa, vrem sa ne restituie o parte din bani”, se vaita atunci Florin Zamfir, presedintele Terom Z.