Ei sunt afaceriștii celebri care s-au prăbușit cu avionul în Buzău
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în zona barajului Siriu, în Buzău. Doi afaceriști celebri și-au pierdut viața în urma tragediei aviatice.
Potrivit stiripesurse.ro, pilotul avionului de mici dimensiuni prăbuşit miercuri după-amiază în zona barajului Siriu este un cunoscut om de afaceri din Cluj. Mihai Covaciu este un dezvoltator imobiliar care a investit masiv în construcţia de apartamente în Braşov, Râşnov şi Cluj. Omul de afaceri este un pasionat al zborului si deţine brevet de mai bine de 5 ani. Mihai Covaciu şi-a cumpărat propriul avion, pe firmă, un Pegna 2008.
Miercuri, Mihai Covaciu a plecat de pe aerodronul din Ghimbav cu un client căruia i-a vândut o casă la Râşnov, Liviu Bucăţică, un afacerist din Constanţa, fratele Corinei Martin, fostă șefă în turism. Se pare că acesta din urmă a făcut o vizită la Râşnov pentru a vedea stadiul construcţiei și trebuia să ajungă rapid înapoi la Constanţa. Mihai Covaciu s-a oferit să-l ducă la Constanţa şi au plecat împreună de pe aerodromul din Ghimbav. La câteva minute de la decolare avionul a dispărut de pe radar.
Autoritățile din Buzău au intrat în alertă după ce un localnic din Nehoiu a sunat la 112 și a anunțat că într-o zonă greu accesibilă a găsit bucăți dintr-un avion ce pare a fi de mici dimensiuni. Spre locul indicat au plecat polițiști, pompieri, jandarmi și echipaje de la Ambulanță.
Descoperirea a fost făcută într-o zonă greu accesibilă.