Personaj consacrat in pestrita lume a milionarilor romani, afaceristul Eduard Ursescu, cunoscut drept Edy de Romania in cercurile mondene de pe Coasta de Azur, nu se poate abtine sa nu iasa in evidenta.
A facut-o in cel mai desavarsit mod weekend-ul trecut la mare cand, nedescurajat de replinca: “Ne pare rau, nu mai avem mese!”, si-a cumparat una si a instalat-o pe terasa restaurantului in care dorea sa se distreze. A pus si o cireasa pe tortul arogantei lui: a comandat o roaba plina cu sticle de sampanie, care i-a fost servita cu artificii care, probabil, nu au trecut neobservate pe toata raza statiunii Mamaia. Ca, deh, asa e cand esti milionar si vrei ca toata lumea sa o stie!
Ce nu se stie este ca domnul “de Romania” se pregatise intens pentru acest moment. Cu doar cateva zile inainte, afaceristul isi facuse incalzirea la Bucuresti cand, ca de obicei, s-a demonstrat a fi cea mai ostentativa aparitie a verii. E drept, pentru o astfel de realizare a avut nevoie de ajutor si cine era mai in masura sa-I intinda omana decat sotia lui, Diana Vucicovici?
Se facea ca, Edy si a lui consoarta se hotarasera sa cineze in oras, la un restaurant cu pretentii. Desi, probabil, aveau in plan sa guste si putin vin dupa masa, cei doi nu au luat un taxi si nici macar o masina cu sofer, ci s-au urcat amandoi la volan, hotarand sa ia la promenada si cele doua bijuterii din garajul familiei: doua Rolls Royce-uri a caror valoare ajunge undeva la jumatate de million de euro.
El l-a luat pe cel mare, ea pe cel decapotabil si, asa, unul in spatele celuilalt, au strabatut jumatate din Bucuresti. O aparitie atat de ostentativa nu avea cum sa nu atraga atentia…
Momentul de glorie totala a venit insa cateva minute mai tarziu, la restaurant. Ajunsi la destinatie, sotii Ursescu-Vucicovici au transformat banala operatiune de parcare in… arta si, indrumati de angajatii localului, au facut un sincron de toata frumusetea. Asa garare nu s-a mai vazut.
Satisfacuti de impactul pe care stradania lor l-a avut asupra privitorilor, cei doi s-au luat de mana si au intrat in restaurant pentru a-si duce la bun sfarsit planul pe acea seara.
S.I.