Edward Sanda a marcat lansarea primului său album printr-un concert live, pentru familie și prieteni
Alături de familia sa, de gașca de la Famous Production și de cei mai apropiați prieteni și colegi de breaslă, Edward Sanda a lansat primul album din cariera sa, „Nuanțe de iubire”.
În cadrul evenimentului restrâns, în aer liber, care a avut loc la Moșia Corbeanca, artistul a susținut un concert live în care a cântat cele 12 piese. „După cum știți deja, toate cântecele de pe album sunt de dragoste, pentru ca am vrut să descriu iubirea în mai multe nuanțe. Sunt foarte emoționat pentru această seară! Este lansarea primului meu album și mă bucur că am reușit la vârsta aceasta să realizez un lucru pe mi-l doream încă de când am început să cânt. Numele albumului a fost ideea mea și am lucrat foarte mult la a declarat Edward.
Emoțiile au crescut și mai mult atunci când artistul i-a dedicat iubitei sale piesa ei preferată, „Nuanțe de iubire” și, pentru că ea nu a putut fi prezentă, Edward a sunat-o pe Cleopatra pentru a-i cânta la telefon. Vizibil emoționată și cu lacrimi în ochi, Cleopatra s-a bucurat de surpriza pregătită de Edward, iar toți cei prezenți la eveniment au putut vedea cu ochii lor cât de îndrăgostiți sunt cei doi artiști.(NU RATA: CLEOPATRA STRATAN ȘI EDWARD SANDA AU SPULBERAT MISTERUL! ADEVĂRUL DESPRE FOTOGRAFIA CARE A FĂCUT RAVAGII PE INTERNET)
Pe scenă, alături de Edward a urcat și Ioana Ignat, dar și Randi care i-a urat să rămână mereu la fel de perfecționist și ambițios cum este acum. „Sunt foarte mândru de Edward, pentru că a lucrat integral la acest album, ceea ce puțini artiști fac”, a declarat Randi. La rândul său, Edward a mărturisit că Randi este mentorul lui, „este omul de la care învăț foarte multe lucruri. Îl iubesc și îi mulțumesc!”.
La eveniment au fost prezenți Amna, Doinița Oancea, Dan Badea, Adina Buzatu, dar și părinții lui Edward, însoțiți de surioara sa, Elisabeth.
Fanii lui Edward pot asculta piesele „Doar pe a ta” feat. Ioana Ignat, „Haine scumpe”, „Nicio zi fără tine”, Nimeni ca noi”, „Inimi pierdute”, „Vintage” feat Lidia Buble, „Univers”, „Nuanțe de iubire”, „Vreau să mă vrei”, „Vorbele lor”, „Anotimpuri”, „Serenade” feat Nicole Cherry