Eduard Uzunov s-a destăinuit! A vorbit despre succesul în imobiliare: ”Brandul pe care l-am creat este extraordinar”
Invitat în cadrul emisiunii „Înapoi în viitor cu Andreea Perminova”, Eduard Uzunov, președinte și fondator Regatta și proprietarul Galeriei de artă Rotenberg-Uzunov, a făcut o serie de mărturisiri referitoare la succesul incredibil pe care îl are în domeniul imobiliarelor. Iată ce a spus în ediția din 21 octombrie 2022.
În ediția din 21 octombrie 2022, în platoul emisiunii „Înapoi în viitor cu Andreea Perminova”, Eduard Uzunov a vorbit despre lucruri mai puțin cunoscute din viața sa profesională. Brandul Regatta, care a luat naștere în urmă cu trei decenii, cunoaște un succes incredibil.
„Brandul pe care l-am creat, compania Regatta, de 30 de ani, este extraordinar. Am investit enorm muncă, am investit enorm, pentru că am fost autodidacți și avem, aproape, aceiași colegi de la începutul companiei. (…) Am zis că îmi fac o companie proprie, singur acționar”, a mărturisit Eduard Uzunov.
Eduard Uzunov a explicat cum a luat naștere, de fapt, brandul Regatta
În cadrul emisiunii, Eduard Uzunov a explicat cum a luat naștere brandul Regatta.
„Am făcut-o, m-am gândit cum să se numească, în vremea respectivă eram un copil de 24 de ani care ascultam Police, Sting. Și era o melodie și un album care îmi plăcea foarte mult, „Regatta de Blanc” (n.r. album lansat de trupa The Police în anul 1979), și am zis că Regatta sună extraordinar. Activăm pe piața din București, pe cea mai de lux piață. Avem cele mai speciale proprietăți. Sunt mândru de proprietăți istorice, extraordinare, și de cele mai de lux proprietăți”, a mai mărturisit Eduard Uzunov.
De asemenea, Eduard Uzunov este și iubitor al frumosului și al oprelelor de artă. Cea mai veche pictură pe care o deține în colecția proprie este un Gheorghe Asachi, din anul 1812.
Emisiunea săptămânală va fi difuzată pe platforma csid.ro – aparținând Gândul Media Network – pe pagina de Facebook CSID și, de asemenea, pe canalul de YouTube al publicației csid.ro, în fiecare vineri, la ora 19:00.
Emisiunea integrală poate fi urmărită aici:
This browser does not support the video element.