Pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne a fost publicată o postare emoționată care îl are drept personaj principal pe un tânăr de 20 de ani. Acesta a visat dintotdeauna să salveze oameni, iar destinul l-a adus tocmai într-o astfel de situație.
Eduard este, totodată, și voluntar SMURD, iar într-o astfel de ipostază a învățat tehnicile de resuscitare. Iar asta l-a ajutat să salveze viața unui bărbat care intrase în stop cardiorespirator.
”Are 20 de ani, îl cheamă Eduard și lucrează la o spălătorie auto din Râmnicu Vâlcea, iar visul lui dintotdeauna a fost să salveze oameni. Acest lucru s-a și întâmplat în luna februarie, când, cu ajutorul procedeelor de resuscitare pe care le-a învățat ca voluntar SMURD, Eduard a ținut în viață un bărbat care intrase în stop cardiorespirator. Are 20 de ani, îl cheamă Eduard și lucrează la o spălătorie auto, iar aproape lunar, el și prietenii săi, strâng alimente și haine pe care le duc apoi familiilor nevoiașe”, începe postarea de pagina de socializare a Ministerului Afacerilor Interne.
(CITEȘTE ȘI: CEI CARE S-AU VINDECAT DE CORONAVIRUS SE POT INFECTA DIN NOU. ANUNȚUL FĂCUT DE OMS)
Eduard își dorește foarte mult să se știe că este rom și că visează să devină paramedic pentru a-i ajuta pe oameni.
”Are 20 de ani… este voluntar SMURD și a avut o singură rugăminte la noi:
– Vă rog să spuneți că sunt rom, un rom care își dorește enorm să ajungă paramedic ca să poată salva oameni!
Are doar 20 de ani, iar noi suntem convinși că prin dorința lui de a face bine, prin exemplul pe care îl oferă altor tineri… vor fi, într-adevăr, salvate multe vieți! Felicitări, Omule! Felicitări, Salvatorule!”, se încheie postarea din mediul online.
(VEZI ȘI AICI: PACIENȚII INFECTAȚI CU NOUL CORONAVIRUS ȘI FENOMENELE CIUDATE OBSERVATE DE SPECIALIȘTI: ”NU AM VĂZUT NICIODATĂ ATÂT DE MULTE…”)