Edu.ro: Subiecte si barem la matematica, la BAC 2018

Publicat: 27/06/2018 | 09:17

Examenul de Bacalaureat 2018 continuă miercuri cu proba obligatorie a profilului: Matematică pentru elevii de la profilul real, respectiv Istorie, pentru cei de la uman. Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, pentru susţinerea probelor scrise, în cele 440 de centre de examen, s-au înscris 136.871 de elevi, dintre care 118.856 sunt absolvenţi ai promoţiei 2018, iar 18.015 de absolvenţi fiind din seriile anterioare. (Vezi și: Vedetele care dau astăzi examenul scris la Limba română!)

Timpul destinat redactării lucrării scrise la matematică este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Pentru rezolvarea subiectelor la matematică, candidaţii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor (geometrie) vor utiliza numai creion negru, anunţă Ministerul Educaţiei.

Pentru probele scrise la matematică şi geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită de asistenţii din sălile de examinare. Cancan.ro vă va prezenta subiectele, baremul și rezolvarea subiectelor de la Bacalaureat 2018, conform edu.ro, imediat ce acestea vor fi disponibile. (VEZI AICI Ce subiecte au picat la limba și literatura română)

Edu.ro: Subiecte si barem la matematica, la BAC 2018

UPDATE: Candidaţii care susţin examenul la Matematică au primit, printre altele, cerinţe legate de matrice, polinom şi ecuaţii exponenţiale.

Subiectele și baremul de la Matematică Bac 2018 vor fi publicate în acest articol.

Ministerul Educaţiei a publicat pe site-ul edu.ro o serie de modele de subiecte posibile la BAC 2018 pentru proba la matematică, împreună cu modul de rezolvare şi baremul aferent acestora.

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, pentru susţinerea probelor scrise, în cele 440 de centre de examen, s-au înscris 136.871 de elevi, dintre care 118.856 sunt absolvenţi ai promoţiei 2018, iar 18.015 de absolvenţi fiind din seriile anterioare. BAC 2018, limba română: Trăsăturile genului liric, la subiectul III

Timpul destinat redactării lucrării scrise la matematică este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Pentru rezolvarea subiectelor la matematică, candidaţii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor (geometrie) vor utiliza numai creion negru, anunţă Ministerul Educaţiei.

În 2017 subiectele pentru proba scrisă la matematică au fost cele de mai jos. A fost vorba despre trei subiecte principale, fiecare din ele fiind notat cu 30 de puncte. Fiecare subiect a fost împărţit la rândul lui, astfel încât punctajul pentru fiecare din subiecte a fost realizat prin comasarea mai multor exercitii, fircare valorând câte 5 puncte.

MODUL DE EVALUARE

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:
• susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
• susţinerea tuturor probele scrise şi nota 5 la fiecare dintre acestea;
• obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.

Absolvenţii care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50, iar la examenul de Bacalaureat au obţinut media 10 primesc diplomă de merit. (CITEȘTE ȘI Reguli stricte la BAC 2018. Ce nu au voie să facă elevii)

Ca şi la Evaluarea Naţională 2018, lucrările vor fi evaluate în centre zonale de evaluare din alte judeţe decât cele în care au avut loc probele.

În urma evaluării lucrărilor contestate la Istorie sau Matematică „nota iniţială se poate modifica, după caz, prin creştere sau descreştere, prin nota acordată la contestaţii. Cu alte cuvinte, nota comisiei de contestaţii este finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferenţă între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii. (CITEȘTE ȘI Calendar Bac 2018. Modele de subiecte)

Anca Toma