Astăzi, 3 iulie, absolvenţii au susținut probele obligatorii ale profilului pe care l-au avut în liceu. Astfel, în timp ce unii dintre candiați au rezolvat probleme la matematică, alții “au rescris” istoria în funcție de subiectele pe care le-au avut pe foaia de examen. Subiectele și baremul de la proba scrisă la istorie din cadrul BAC-ului au fost publicate pe CANCAN.RO imediat ce au fost făcute publice; le găsiți și pe edu.ro – site-ul oficial al Ministerului Educației.
Citește și: Bacalaureat 2019. Când se dau probele scrise din prima sesiune și când este a doua sesiune a examenului
UPDATE 11:40 – La primul subiect, elevii au primit epoca lui Nicolae Ceauşescu, la cel de-al doilea, Revoluţia de la 1948, iar la ultimul punct â, un eseu pe tema autonomiei locale şi institutiilor centrale în spaţiul românesc secolele IX-XV.
Potrivit metodologiei aprobată de MEC se punctează utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidenţierea relaţiei cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric relevant şi utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia), respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu precizată.
Știre inițială: Vă reamintim că accesul în săli al elevilor înscriși la examenul maturității este permis până la ora 08:30. Proba începe la 09:00, oră la care este începută împărțirea subiectelor. Iar timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev care participă la BAC 2019.
Citește și: Reguli stricte la BAC 2019. Ce nu au voie să facă elevii în sala de examen
Mâine, 4 iulie, candidații vor susține ultima probă din această sesiune a BAC 2019: cea la alegere a profilului şi specializării. Afişarea primelor rezultate pe site-ul bacalaureat.edu.ro și în centrele de examen este programată pe 8 iulie (ora 12:00). Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 – 16:00. Notele finale vor fi afișate pe 13 iulie.
Ca să calculezi media finală a examenului de Bacalaureat, trebuie să faci o formulă foarte simplă. Mai exact: Media aritmetică – suma unui număr de variabile împărțit la numărul lor. Media aritmetică = (a+b)/2.
În cazul examenului de BAC se susțin trei probe scrise, astfel că vor exista trei note. Media de BAC se va calcula: (a+b+c)/3. Prin urmare, dacă un elev a obtinut următoarele note la examenul național de bacalaureat: Limba Română – 8,5; Matematică – 8; Chimie 9,40. Media la BAC se calculează în felul următor: (8,5+8+9,40)/3= 8,63.