Ediție de poveste, miercuri, la EXCLUSIV DINAMO. Invitat este Justin Maximilian. Fost preot și suporter înfocat de peluză, sezonul trecut, într-un moment crunt pentru existența clubului pe care îl susține, Justin a fost numit administrator al bazei de la Săftica și magazinerul formației. În același timp a ocupat rolul oficial de responsabil al clubului în relația cu suporterii.
Unul dintre liderii DDB Constanța, omul care a locuit opt luni în cantonamentul „câinilor”, va fi prezent în platou, alături de moderatorul Cătălin Mureșanu, miercuri, 5 iulie, de la ora 21.00, pentru a developa întâmplările și poveștile unui sezon cu multe cumpene, momente de crize și nemăsurate bucurii pentru Dinamo, în singura participare din istorie a roș-albilor în liga secundă.
Timp de o oră, subiectele care ard peste săptămână în lumea dinamoviștilor, fie că este vorba de formația proaspăt promovată în Superligă sau cel mai galonat club sportiv din țară – Clubul Sportiv Dinamo-, vor fi dezbătute împreună cu glorii, sportivi, oficiali și suporteri care sunt în mijlocul evenimentelor sau fac parte din istoria alb-roșie.
Emisiunea EXCLUSIV DINAMO poate fi urmărită în fiecare săptămână, miercuri, de la ora 21.00, pe toate canalele site-ului prosport.ro.