Edilul localitatii Poarta Alba si cel al Sectorului 6, chemati in instanta sa recunoasca un copil! O „Florea” si doi primari
In luna decembrie a anului trecut, Mandra Florea, fosta Teutoc, i-a dat in judecata pe cei doi primari, obiectul dosarului fiind stabilirea paternitatii. Dosarul se afla pe rolul Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti. Zilele trecute, primarul din comuna constanteana Poarta Alba s-a trezit acasa cu citatia pentru acest proces. A ramas cu gura cascata. „Este incredibil ceea ce se intampla. Cred ca este un atac de discreditare inainte de campania electorala. Eu nu stiu cine este femeia asta! Nici macar nu-i cunosc numele, dar sa mai am si un copil cu ea. Sunt insurat, am copii… Imi vine si sa rad, oare cum ne-a ales tocmai pe noi? Probabil dupa declaratia de avere. Daca nu declari tot ce ai, te ia Agentia pentru Integritate la intrebari, daca declari tot ce ai, te trezesti ca te cheama fel si fel de femei sa le recunosti copiii”, ne-a declarat Delicoti. La fel de surprins a ramas si primarul Sectorului 6, Cristian Poteras, care s-a trezit si el cu citatia. Ingrijorat, acesta si-a chemat consilierul juridic, incercand sa gaseasca o explicatie pentru aceasta situatie neprevazuta. Specialistul i-a spus ca, cel mai probabil, este vorba despre un caz social in care este implicata autoritatea publica locala. Urmatorul termen al procesului a fost stabilit la inceputul lunii viitoare, cand Cristian Poteras l-a invitat la un ceai pe omologul sau constantean, ca sa aiba ocazia sa se cunoasca mai bine. „Becali de Poarta Alba” Potrivit declaratiei de avere, edilul-sef, Vasile Delicoti, este un om instarit. El detine mai multe terenuri in extravilan si intravilan, doua apartamente, doua case si doua autoturisme, este casatorit si are gemeni, baiat si fata. Oamenii din zona apeleaza frecvent la el pentru ajutor, de unde i se trage si porecla de „Becali de Poarta Alba”. Poteras, avere de peste un milion de euro Primarul Sectorului 6, Cristian Poteras, o duce si el bine. Averea sa este de 1.106.000 de euro. In declaratia de avere, el are trecute doua apartamente, mai multe conturi bancare, din care unul de peste 170.000 de lei, iar altul de 25.000 de euro. Edilul mai detine si 50% din actiunile unei societati, cu o valoare la zi de peste doua milioane de lei.