Eco Sud este partener oficial al campaniei „Let’s Do It, România!“ pentru al-V-lea an

De: Cancan
Publicat: 14/09/2018 | 22:11

Eco Sud, unul dintre liderii pieţei naționale în gestionarea deșeurilor, este partener oficial al campaniei „Let’s Do It, România!“ pentru al-V-lea an, reconfirmând susţinerea pentru protejarea mediului și a sănătății populației. Eco Sud s-a alaturat campaniei încă de la inițierea sa în România, respectiv  din anul 2010, continuând  apoi în 2011, 2012, 2013 și 2016, perioade  în care compania a asigurat în total depozitarea a zeci de tone de deșeuri în depozitele și centrele de management integrat pe care le administrează.

„Suntem partener oficial al al campaniei „Let’s Do It, România!“ și facem astfel încă un pas important spre a păstra spațiile urbane, dar și rurale, cât mai curate. Încercăm totodata să protejăm  sănătatea populației, care în ultimul timp are tot mai mult de suferit din cauza deșeurilor aruncate la întâmplare. Eco Sud duce de aproximativ 20 de ani o politică activă de prevenire a factorilor de risc, ce ar putea polua  mediul înconjurător și afecta implicit sănătatea oamenilor. Iar prin intermediul acestei campanii dorim să tragem un semnal de alarmă asupra importanței colectării slective și a depozitării deșeurilor în spații special amenajate, conforme standardelor impuse de UE.”, a declarat Dan Stănoaia, Director Comercial Eco Sud S.A.

Campania „Let’s Do It, România!“  va incepe sâmbătă, 15 septembrie și este cea mai ambiţioasă acţiune civică de până acum. În Ziua de Curăţenie Naţională, când va avea loc World Cleanup Day, sunt așteptate să se implice peste un milion de persoane unite de „un singur scop, acela de a face curat în toată România. “, conform celor declarate de Anca Baniţă, manager Comunicare „Let’s Do It, Romania!“. Obiectivul campaniei este acela de a mobiliza 5% din populaţia globului pentru a produce o schimbare semnificativă în comportamentul oamenilor  față de resursele utilizate şi faţă de deşeurile generate. Din acest motiv  mișcarea este una de talie internaţională și va uni 150 de ţări, ce vor face curăţenie în aceeaşi zi.

În România Eco Sud, pe durata campaniei organizată de  World Cleanup Day, va suporta contravaloarea tuturor serviciilor de depozitare a deșeurilor și va pune la dispoziție în acest sens toate depozitele și centrele de management integrat pe care le administrează, respectiv: Depozitul Ecologic Vidra-București, Depozitul Ecologic Mofleni-Craiova, Depozitul Central Mavrodin-Alexandria, Centrul de Management Integrat al Deșeurilor Frățești Giurgiu, Sistem Integrat de Management al Deșeurilor Solide Bacău. Aici vor ajunge mii de tone de deșeuri colectate din toate localitățile țării, cantități semnificative estimându-se a fi din județele București și Ilfov, mai precis din comunele Vidra, Jilava, Berceni, etc. În perioada premergătoare au mai existat astfel de campanii de curățare a deșeurilor, fiind identificate mai multe locații din respectivele comune , ce abia așteaptă să fie curățate.

Alături de Eco Sud  în mișcarea „Let’s Do It, România!“  mai sunt implicați 200 de voluntari din 41 de judeţe, 50 de companii, 56 de parteneri ONG si 11 autorităţi centrale, precum: Ministerul Mediului, Ministerul Apelor şi Pădurilor, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi Ministerul Sănătăţii, ș.a.m.d.

Primarii din multe județe și localități au răspuns deasemenea pozitiv și au reușit să mobilizeze pe plan local un număr impresionant de persoane. Un astfel de caz este cel
al Bacăului, unde și-au confirmat deja prezența aproximativ 35.000 de voluntari din Poliția Locală, Primăria Municipiului Bacău, D.G.A.S.P.C., Jandarmerie, ISU Bacău, instituții de învățământ, elevi și părinți.  „ Ni s-au alăturat în această campanie foarte multe școli din județ. O școală din Onești va participa cu 500 de elevi, profesori și părinți. Ne sunt alături școli, instituții și firme din Hemeiuș, Măgura, Comănești, Moinești, Buhuși, din tot județul”, a declarat Denis Blidariu, coordonator pentru județul Bacău al programului „Let’s Do It, Romania!”.

Toti cei care s-au alăturat campaniei s-au putut înscrie în program încă din 14 august pe www.letsdoitromania.ro, iar platforma electronică prin intermediul aplicaţiei World Cleanup, le-a permis alegerea zonelor pe care urmează să le curețe. Harta deşeurilor cuprinde 1.600 de mormane de gunoi răspândite în întreaga ţară, iar  aplicaţia poate fi descărcată gratuit din AppStore sau GooglePlay.

„Let`s Do It, Romania! este deja cunoscută și considerată ca fiind cea mai mare mişcare socială, până în prezent fiind  înregistrate peste 18 000 de tone de deşeuri curăţate. Pentru Eco Sud acest proiect înseamnă, pe de o parte, o şansă de face din România o țară mai curată, iar pe de altă parte, un pas important în apropierea companiei de comunitățile aflate în zonele în care iși desfășoară activitatea. Astfel Eco Sud își propune să îmbunătățească viața românilor din punct de vedere calitativ, să le ofere un spațiu de trai curat și civilizat. Acesta este și motivul pentru care pune la dispoziție organizatorilor toate depozitele și centrele de management integrat pe care le administrează, face efortul de a suporta contravaloarea tuturor serviciilor de depozitare a deșeurilor colectate în urma campaniei și oferă voluntarilor ce vor activa în zona Depozitului Ecologic Vidra-București echipament adecvat strângerii deșeurilor.“,  declară Dan Stănoaia, Director Comercial Eco Sud S.A.

ECO SUD SA – 20 de ani de experiență în gestiunea deșeurilor

Eco Sud S.A. este cel mai important furnizor de soluții integrate de mediu destinate depozitării și eliminării deșeurilor menajere solide urbane și a deșeurilor industriale. Eco Sud deține în prezent în portofoliu cinci Centre de Management al Deșeurilor (Depozitul Ecologic Vidra-București, Depozitul Ecologic Mofleni-Craiova, Depozitul Central Mavrodin-Alexandria, Centrul de Management Integrat al Deșeurilor Frățești Giurgiu, Sistem Integrat de Management al Deșeurilor Solide Bacău) și gestionează aproximativ 20% din cantitatea de deșeuri produsă în România, lucru care o plasează în postura de lider național în acest domeniu. Extinderea activității Eco Sud S.A. în regiunea Moldova, respectiv  în județul Bacău,  înseamnă pentru companie o majorare a cotei de piață de la 13% la 19%.

Obiectivul companiei este acela de a crea parteneriate stabile cu rețeaua de clienți și comunitățile în cadrul cărora își desfășoară activitatea, pentru o gestiune eficientă a serviciilor și pentru a promova o reducere progresivă a cantităților de deșeuri generate, de la colectare până la depozitarea finală. Prin acest proces Eco Sud S.A. recuperează resurse valoroase și necesare calității vieții.

Compania este licențiată Clasa I prin Ordin emis de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice și este certificată pentru Sistemul de Management de Calitate, Mediu, Sănătate și Securitate Ocupațională de către organismul de certificare TUV Rheinland InterCert Gmbh – Germania.

Despre „Let’s Do It, România!“

Debutul mișcării a avut loc în Estonia, în anul 2008, unde în numai cinci ore, 50.000 de voluntari au adunat peste 10.000 de tone de deşeuri. În ultimii  şapte ani au fost derulate 400 de campanii de conştientizare, în urma cărora s-au colectat 18.000 de tone de deşeuri, iar din totalul voluntarilor implicaţi, 797.000 au fost elevi. La nivel global , începând din 2008, peste 20 de milioane de oameni din 113 ţări au luat parte la campanile.