SCHIMBARE. In curand, berbecul de pe sigla lui Derby Conty (medalion) ar putea fi inlocuit de figura celebrului soricel Investitie. Compania Walt Disney vrea sa achizitioneze clubul din prima liga engleza, Derby County Alina Alexandru In Premier League este la moda sa ai patron de peste Ocean. O dovedesc Manchester United, Liverpool si Aston Villa, cluburi conduse de americanii Malcolm Glazer, Tom Hicks si George Gillett, respectiv Randy Lerner. Nici Derby County, echipa aflata in prezent pe ultimul loc in clasament, cu doar sase puncte, nu vrea sa fie mai prejos. Asa ca presedintele clubului, Adam Pearson, a plecat in Statele Unite pentru a negocia cu Shamrock Holdings, un consortiu de institutii financiare, condus de Roy Disney, nepotul lui Walt Disney. Noul investitor ar urma sa preia, momentan, o parte majoritara din actiunile la Derby County, iar cu timpul sa devina proprietar 100%. Multi englezi se tem ca, in acel moment, patronul va schimba numele echipei, Derby, de la care s-a raspandit in toata lumea termenul de „derby” – „intrecere sportiva de mare importanta si de traditie” – in Mickey Mouse FC. Roy Disney, in varsta de 77 de ani, mai are afaceri in domeniul telecomunicatiilor, in industria hoteliera, imobiliara si in mass-media.