Este vorba despre Alin Oprea și Medana, soția sa. Cuplul a fost ofertat de către Antena 1 să participe la Asia Express, însă propunerea nu a fost primită cu brațele deschise. Care este motivul pentru care cei doi au refuzat oferta financiară a postului TV.
Înainte ca zarurile să fie aruncate și formatul Asia Express să treacă la America Express, Alin Oprea și Medana au fost printre cuplurile ofertate de Antena 1 pentru a participa în cursa vieții lor. Oferta trustului a venit chiar în perioada în care Medana l-a cunoscut pe Alin Oprea.
Deși Alin Oprea era obișnuit cu expunerea publică, Medana a avut nevoie de ceva mai mult timp pentru a se acomoda cu noul statut de iubită a unei celebrități. Astfel, în urma propunerilor celor de la Antena 1, iubita lui Alin Oprea a fost cea care a refuzat categoric să participe în cuplu la Asia Express și chiar a fost de acord să meargă doar iubitul ei, mai ales că expunerea mediatică i-ar fi prins bine. În cadrul unui interviu, Medana a dezvăluit că încă de la începutul relației cu Alin Oprea a deranjat-o notorietatea, însă a trecut peste orice principiu de dragul iubirii pentru bărbatul ales.
„Am fost invitați la Asia Express în cuplu, dar eu am fost aceea care nu a vrut să meargă. El voia, în schimb, că e artist și dădea bine la imagine. I-am spus să meargă doar el. Pe mine notorietatea lui m-a deranjat, sincer, la început, dar nu am avut ce să fac pentru că m-am îndrăgostit de el. Acum cu nunta aceasta ce am mai spart și eu gheața, nu mai am așa emoții să ies și să vorbesc în public”, a dezvăluit Medana Oprea, pentru Click!
Noul sezon s-a filmat în sudul Columbiei, Ecuador și Argentina. Producția televizată va apărea pe micile ecrane în toamna acestui an. Producătorii emisiunii promit un sezon cum nu a mai fost, mai ales că participanții au avut de înfruntat adevărate pericole, de la jafuri, până la urmăriri în trafic. Potrivit informațiilor obținute de CANCAN.RO, Mona Segall ar fi dispusă să renunțe la a mai filma viitoare ediții în America de Sud. Cel mai probabil, formatul emisiunii va reveni la Asia Express.
“Securitatea în acest sezon a fost la cel mai înalt nivel. Cu toate acestea, nu au putut fi prevenite jafurile. Au fost multe momente în care situațiile ar fi putut fi terifiante dacă nu ar fi existat atâta pază și protecție. A fost dificil, motiv pentru care Mona a decis că nu vrea să mai filmeze în aceste țări și nici în America. A spus că nu vrea să mai expună nici concurenții și nici echipa la un asemenea stres. De aceea renunță la forma aceasta a proiectului. De anul viitor se va reveni la formatul Asia Express”, au dezvăluit surse din Antena 1, pentru CANCAN.RO.