Echilibru între Villareal și Juventus » Calificarea în sferturi se decide la Torino!
Villareal a terminat nedecis, scor 1-1 (0-1) duelul cu Juventus de pe „Estadio de la Ceramica” din manșa tur a optimilor de finală din Champions League.
Italienii au deschis scorul prin atacantul Dusan Vlahovic. Transferat în această iarnă de la Fiorentina, sârbul a înscris primul său gol în Liga Campionilor, chiar la debutul său în această competiţie, după doar 31 de secunde de joc. Villarreal nu a acuzat șocul, a presat, însă golul egalizator s-a lăsat așteptat până în minutul 66, Dani Parejo punctând pentru 1-1.
Massimiliano Allegri, antrenorul lui Juventus Torino, s-a arătat mulțumit de rezultat și încrezător în calificare.
„Sunt mulţumit de reacţia echipei, suntem în plină formă în acest moment. Regret doar golul încasat, pentru că totul a decurs bine, dar am început să suferim situaţii periculoase, iar Dani Parejo a marcat acel gol. Am făcut faţă destul de bine acestui meci foarte complicat. Meciul retur va fi ca o finală, va trebui să dăm dovadă de multă răbdare. Însă ştim foarte bine cu ce echipă ne confruntăm”, a declarat Allegri.
Returul Juventus – Villareal va avea loc la Torino, pe 16 martie.
Rezultate tur optimi Champions League:
Paris Saint-Germain – Real Madrid 1-0 (0-0)
Sporting Lisabona – Manchester City 0-5 (0-4)
RB Salzburg – Bayern Munchen 1-1 (1-0)
Inter Milano – Liverpool 0-2 (0-0)
Chelsea – Lille 2-0 (1-0)
Villarreal – Juventus 1-1 (0-1)
Miercuri, 23 februarie
ora 22:00 Benfica – Ajax
ora 22:00 Atletico Madrid – Manchester United