EBA a trecut peste divorţ si a ieşit pe furiş cu noul său iubit. Bărbatul deţine un restaurant în Bucureşti şi o fostă iubită foarte frumoasă cu care a fost împreună aproape doi ani de zile şi de care se pare că s-a despărţit la începutul acestui ani.
Săptămâna trecută, după o noapte în Loft, pardon o jumătate de noapte, EBA s-a întâlnit cu noul ei iubit. După ce-a tras maşina frumuşel, la întoarcerea din club, în faţa uneia dintre casele lui Traian Băsescu, cea din Mihăileanu, pe la ora 2:30 noaptea, EBA a butonat frenetic smartphone-ul timp de vreo 10 minute. Apoi a intrat regeşte în casă, aprinzând toate luminile vilei. Pe măsură ce EBA s-a retras (bănuim noi) spre iatac, luminile s-au stins una câte una, doar una rămânând aprinsă. Lumina EI. Lumina cu L mare. Lumina aia din vechiul cântec folk-rock al celor de la Semnal M, din cauza ”la care” nu ştia omul dacă fata e trează sau visează.