Ea salveaza sclavele sexuale din bordeluri
SECHESTRATE. Cele mai multe dintre tinerele din bordeluri raman prizoniere aici ani buni Alexandra Kira De 11 ani, Iana Matei se lupta pentru a le ajuta pe femeile care isi vand trupul in bordelurlile din tara si din strainatate. De profesie psiholog, ea s-a intors in 1998 din Australia, unde era stabilita, si a pus bazele funda-tiei Reaching out la Pitesti, un adapost pentru victimele traficantilor de carne vie. La inceput a ascultat neputincioasa ororile traite de fostele sclave sexuale. Fetele care ajungeau in adapostul ei ii ofereau informatii despre alte tinere, sechestrate de aceiasi pesti si care urmau sa fie vandute. Politia nu se misca, insa, suficient de repede. Atunci, Iana s-a hotarat sa le salveze singura, iar prima fata recuperata de ea a fost de la un proxenet din Galati. A reusit sa o contacteze si sa afle unde va fi scoasa la produs, a venit cu o masina si a luat-o pur si simplu de pe strada. Traficantii ma suna, crezand ca sunt alt peste care le-a furat fata. M-au amenitat ca imi taie tendoanele, ca ma omoara sau ca ma fac bucati. Nu ma sperie, insa, ne-a povestit Iana, mentionand ca fost amenintata si de clanul Clamparilor si al Camatarilor. Asta nu a oprit-o sa mearga insa in Macedonia, unde primise informatia ca sunt sechestrate mai multe ro-mance, iar doua dintre ele fusesera omorate pentru ca au incercat sa fuga. Daca avem fete de 18-20 de ani, victime ale traficului de carne vie, oamenii spun: e vina lor, stiau in ce se baga. Dar, cand vezi un copil prostituandu-se, mi se pare strigator la cer sa dai vina pe el pentru situatia in care se afla. Atunci a trebuit sa fac ceva!, povesteste Iana. Si a facut ceva: a salvat peste 500 de fete si femei din sclavia moderna: traficul de fiinte umane.