Ea este tânăra de 20 de ani ucisă de șoferul drogat, în stațiunea 2 Mai. Roberta avea planuri mari de viitor: „Noi tot sperăm să fie un vis urât din care să ne trezim şi ea să intre pe uşă”
Doi tineri au fost omorâți de un șofer drogat, în stațiunea 2 Mai, sâmbătă, 19 august. Una dintre victime este Roberta, tânăra de 20 de ani care avea planuri mari de viitor. Dar, acum, aripile destinului i-au fost frânte. Mama Robertei a transmis un mesaj sfâșietor pe internet, dorindu-și ca totul să fie un vis urât din care să se trezească și să o vadă pe fiica ei.
Roberta avea 20 de ani și se afla în compania prietenilor, pe litoralul românesc. Urma să își prelungească vacanța, alături de familie, săptămâna aceasta. Însă, aripile destinului i-au fost frânte sâmbătă, 19 august 2023, când un tânăr drogat, de 19 ani, a intrat cu mașina pe care o conducea în grupul în care se afla și Roberta. Ea și un băiat de 21 de ani, Sebastian Andrei, au murit pe loc. Alte trei persoane au ajuns la spital. Mama Robertei își strigă durerea, iar pe rețelele de socializare a transmis un mesaj sfâșietor. Acum, familia se pregătește de înmormântare.
Roberta a murit în urma accidentului din stațiunea 2 Mai
Roberta era studentă la Facultatea de Geografie și avea planuri mari de viitor. Visa să ajungă în întreaga lume, să ia parte la activități menite să bucure sufletul. Dar viața i-a fost răpită într-o secundă. Și ei, și lui Andrei, un amic în compania căruia se afla în ziua fatidică. Mama Robertei a transmis un mesaj sfâșietor pe rețelele de socializare. Familia trăiește un adevărat coșmar, după ce tânăra de 20 de ani a murit.
„Nimic nu este mai dureros pentru un părinte ca atunci când îşi conduce copilul pe ultimul drum. Fata noastră, Roberta-Marina, Ina, pentru cei apropiaţi, avea 20 de ani. Şi o mulţime de vise şi dorinţe. Visa să vadă Barcelona. Îşi dorea să meargă la Paris. Dorea, la anul, să meargă la Formula 1 în Ungaria. Voia să vadă turneul de tenis de la Wimbledon. Visa să exploreze lumea. Şi avea toată viaţa înainte.
Anul trecut, media 9,81 obținută la examenul maturității, îi deschidea calea spre toate posibilităţile. A fost admisă la toate facultăţile la care a aplicat. A ales Facultatea de Geografie, Turism, din cadrul Universităţii din Bucureşti. Poate pentru că şi mie mi-a plăcut geografia. Poate pentru că şi vărul ei studiază acolo. Poate pentru că şi mătuşa ei a absolvit aceeaşi facultate. Sau poate pentru nota 10 de la BAC la geografie.
A fost şefă de grupă şi bursieră. Poate visa să vadă lumea. Poate visa să fie profesoară. A găsit colegi minunaţi, care i-au devenit prieteni. Îi plăcea să deseneze. Voia o cameră foto să imortalizeze amintirile. O aşteaptă o mulţime de cărţi necitite. Visa, visa… Dorea, dorea…”, a scris mama tinerei de 20 de ani, pe internet.
Mama fetei a transmis un mesaj sfâșietor: „Niciun părinte nu trebuie să treacă printr-o astfel de tragedie”
Roberta, tânăra de 20 de ani, și Sebastian au murit pe loc, la primele ore ale dimineții, pe 19 august. Grupul de prieteni în care se aflau a fost lovit din plin de un șofer drogat, în vârstă de 19 ani. Trei dintre prietenii lor au ajuns la spital. Se aflau pe litoral, în stațiunea 2 Mai, pentru a sărbători ziua de naștere a unuia dintre prietenii lor. Dar aniversarea s-a transformat într-o reală tragedie.
„Dar pe 19 august, la primele ore ale dimineţii, pe drumul dintre Vama Veche si 2 Mai, ei şi unui prieten, Sebi, le-au fost frânte aripile, abia când începeau să se deschidă. De un tânăr de 19 ani care a condus sub influenţa drogurilor. A intrat în plin în grupul de prieteni, rănind încă 3 tineri. Veniseră la mare pentru a serba ziua unuia dintre ei. Ceea ce trebuia să fie o bucurie, a devenit o tragedie. Sper ca justiţia să îşi urmeze cursul firesc şi să nu ţină seama de banii părinţilor celui vinovat.
În loc să-i cumpărăm maşină, pentru că îşi luase carnetul de conducere, i-am cumpărat sicriu şi cavou. Noi tot sperăm să fie un vis urât din care să ne trezim şi ea să intre pe uşă şi să ne întrebe: Ce faci mami? Ce faci tati? Ce faci Eva?
Să-şi sune mătuşile să stabilească noi aventuri. Să meargă la bunicii care au crescut-o să vadă ce fac. Să-şi sune vărul şi prietenii pentru a merge să se distreze. Pentru că avea doar 20 de ani. Niciun părinte nu trebuie să treacă printr-o astfel de tragedie. Mulţumim din suflet celor ce ne sunteți alături în aceste momente atât de încercate pentru noi!”, este mesajul sfâșietor al mamei Robertei.
Ce au transmis autoritățile sâmbătă, 19 august 2023
Autoritățile din Constanța au transmis un comunicat, după accidentul teribil din stațiunea 2 Mai.
„La data de 19 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 19 ani, pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Acesta este bănuit că, la data de 19 august a.c., în jurul orei 05.25, ar fi condus un autoturism pe D.N. 39, în apropierea localității Vama Veche și ar fi intrat într-un grup de pietoni, care se deplasa pe partea carosabilă. În urma accidentului rutier, au decedat la fața locului o tânără, de 20 de ani, și un tânăr, de 21 de ani. De asemenea, au mai fost răniți doi tineri, de 19 ani, respectiv 20 de ani și o tânără, de 20 de ani.
Ulterior producerii accidentului, conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fiind depistat de polițiști, la scurt timp, în stațiunea Vama Veche. Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la cocaină, amfetamină și metamfetamină. De asemenea, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Bărbatul a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, urmând ca mâine să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propunere legală”, a transmis, sâmbătă, IPJ Constanța.
Sursă foto: social media, capturi video