Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat 2018 au fost publicate, miercuri, pe site-ul www.bacalaureat.edu.ro, urmând ca elevii să poată depune, în aceeaşi zi, contestaţiile, dacă vor considera că este cazul. În județul Suceava, singura medie de 10 a fost obţinută de Andra Tofan de la Colegiul „Petru Rareș”.
Atât familia, cât și prietenii sunt foarte mândri de ea și s-au bucurat când au văzut că Andra a luat punctaj maxim la toate probele Bacalaureatului 2018. A studiat la profilul matematică – informatică și a susținut examenul maturității la Limba română, Matematică și Fizică.
Se pare că Andra a fost laureată de mai multe ori în cadrul olimpiadelor de limba germană, având în palmares și calificări la etapa națională a competiției. A făcut parte din Clubul de dezbateri academice „Polemici cordiale”, având rezultate bune în competițiile de debate.
Nota minimă de promovare pentru fiecare disciplină este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.
Contestaţiile pot fi depuse miercuri, între orele 12:00 şi 16:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice luni, 9 iulie.
Doamna Elena din Dâmbovița, pensionara care a dat examenul de bacaluareat la 59 de ani (VEZI DETALII AICI), a reușit să promoveze cu media 7,53. A luat 9,20 la geografie, 6,65 la limba și literatura română și 6,20 la istorie.
Elena Duțu, pensionara care a susținut examenul cot la cot cu elevii de liceu, și-a îndeplinit visul. Afișarea rezultatelor a fost o adevărată surpriză pentru ea. Dacă mulți elevi proaspăt ieșiți de pe băncile școlii au fost respinși și au picat cu note de 2 și 3, pensionara târgovișteancă le-a dat cea mai importantă lecție tuturor.
„Am un rezultat bun, dar se putea și mai bine. Nu prea am avut timp să învăț, dar e un vis împlinit”, a declarat doamna Elena.