Ea este Perla romilor! Abandonată la naştere, a reuşit să fie admisă la cinci universităţi din Marea Britanie!
Perla Scripcariu a fost abandonată de mama ei la naştere, informează Botoşăneanul, dar acest lucru nu a împiedicat-o să fie foarte performantă în domeniul educaţiei. Tânăra de origine romă a absolvit un liceu de elită din Botoşani, iar acum studiază în Marea Britanie, nu mai puţin de cinci universităţi de acolo acceptând candidatura tinerei.
„Nu există soartă potrivnică. Există doar lipsă de ambiţie şi complacere într-un mediu care îţi pare mereu ostil. M-am lovit de situaţii de genul acesta, discriminatorii aş putea spune, încă de când eram mică. Unii copii cu care mă jucam mă respingeau, spunând că sunt ţigancă. Chiar şi când aveam rezultate bune la şcoală, erau remarci ironice de genul: «Vai, a ieşit ţiganca la tablă, ştie ea mai bine!». Ei se aşteptau ca, fiind de etnie romă, să nu fiu la acest nivel, să nu fac lucrurile ca toţi ceilalţi. Dar lucrurile acestea nu m-au doborât. Nu m-am închis în carapacea mea, să mă justific că nu pot face lucruri fiindcă sunt discriminată. Din contră, m-au ambiţionat. M-au făcut să-mi doresc şi mai mult. Am muncit şi mai mult pentru ceea ce-mi doream”, spune tânăra.
Salvarea a venit de la mătuşa ei
Născută în 1996, Perla Scripcariu a fost abandonată de la naştere de către mama ei, iar tatăl ei a plecat la muncă în Germania. Salvarea Perlei a venit de la mătuşa ei, Petronia Scripcariu, care face parte din elita intelectuală a romilor botoşăneni, informează Adevărul. Petronia Scripcariu este absolventă de Litere şi profesoară de limba romani şi ea a îndrumat-o pe nepoata ei Perla spre învăţătură. Perla mărturiseşte că nu a luat abandonul mamei sale ca pe un handicap.
„Mereu mi-a placut să învăţ. Am fost bucuroasă că aveam de la cine să învăţ. Mi-a plăcut mereu să citesc. Am fost atrasă de cărţi de mică”, a declarat Perla pentru Adevărul.