Ana Maria, iubita tânărului găsit spânzurat într-o pădure din Iași, este profund îndurerată de pierderea dramatică. Ea a născut la doar două zile după ce partenerul ei a fost dat dispărut. Acesta nu a apucat să își cunoască bebelușul. Micuțul a rămas fără tată, iar femeia se va ocupa singură de creșterea lui. Tânăra a transmis și un mesaj sfâșietor după moartea iubitului său.
Alin Stratan, un tânăr de 30 de ani, plecase din Germania pentru că iubita lui se pregătea să nască și voia să îi fie alături. Din păcate, nu a mai ajuns. După mai bine de două săptămâni în care apropiații l-au căutat, acesta a fost găsit fără suflare într-o pădure din Iași.
Ana Maria, iubita tânărului, este distrusă de durere și nu își explică de ce Alin Stratan a recurs la gestul necugetat. Acum, femeia va fi nevoită să se descurce singură, iar copilul ei va crește fără tată. Recent, aceasta a publicat un mesaj sfâșietor pe rețelele de socializare.
„Îmi pare rău, iubirea mea, drum lin către îngeri sufletul meu, tot nu-mi vine să cred că ai plecat și ne-ai lăsat. Te iubesc, inima mea, de ce m-ai lăsat sufletul meu? Te iubesc atât de mult! Știu că ne veghezi de sus inima mea, sufletul meu! Știu că tu îmi vei da putere să am grijă de băiat și de fete, te iubesc”, a scris Ana-Maria, iubita lui Alin, pe Facebook.
Aceasta nu este singura postare făcută de Ana Maria. Tânăra și-a exprimat durerea în mai multe mesaje transmise în mediul online. De asemenea, aceasta a precizat, că Alin și-ar fi presimțit moartea.
Ana Maria a fost și ultima persoană care a vorbit cu Alin, înainte de a fi dat dispărut. Familia a cerut și ajutorul oamenilor pe un grup destinat persoanelor dispărut, însă în zadar. După mai bine de două săptămâni de căutări, tânărul a fost găsit spânzurat într-o pădure din Iași.
Apropiații nu își explică gestul necugetat al tânărului, mai ales că urma să devină tătic, acest fiind și motivul pentru care venise în România. În cele din urmă, iubita sa a născut pe 10 ianuarie, la două zile după dispariție.
„Marți dimineața a ajuns din Germania. A venit în România pentru că femeia lui trebuia să nască. Ea a născut pe 10 ianuarie 2025. Alin a zis că rămâne în Iași pentru a căuta chirie, voia să se mute în Iași. Miercuri a fost ultima dată când s-a vorbit cu el.
Știu doar că a fost cazat la un hotel în Nicolina, cel mai ieftin de acolo, iar cei de la hotel ne-au zis că a plecat de acolo marți, la ora 17:00, și nu s-a mai întors. Are telefonul închis, nu ne mai răspunde, nu mai știm nimic de el, nu a mai sunat”, a mărturisit Ana, verișoara lui Alin Stratan, potrivit BZI.ro.
Citește și: Sergiu a murit într-un tragic accident rutier, în Alba! N-a avut nicio șansă