Elisabeta Păcuraru este învățătoarea din Mehedinți care a făcut posibilă școala online pentru toți elevii din clasa ei. Când a început școala, în luna martie, doar un singur copil avea tabletă. (CITEȘTE ȘI: ELEVII FRANCEZI SE ÎNTORC LA ȘCOALĂ PE 18 MAI. CE MĂSURI DE PRECAUȚIE A LUAT STATUL PENTRU A ÎI PROTEJA DE COVID-19)
Mai mult, unii dintre cei 21 de copii pe care-i are în clasă Eisabeta Păcuraru nu avea nici telefoane, astfel că le-a fost foarte greu să urmeze cursurile. Asta pentru că își așteptau părinții de la serviciu, pentru a lucre pe telefoanele lor.
NU RATA: MĂSURI DRASTICE DE PROTEJARE ÎMPOTRIVA COVID-19, LA ȘCOALĂ. ELEVII, OBLIGAȚI SĂ POARTE MASCĂ
”Cred că lucrurile s-au legat puţin, pentru că primele tablete ne-au sosit de la Fundaţia Narada, printr-o aplicaţie pe care am făcut-o acolo. Aceste fete minunate au un demers „Reacție pentru educație”, prin care dotează cu tablete, şcolile sau comunităţile mai sărace. Primele tablete le-am primit în urma acestui demers.
Au fost 11, după care mi-am dat seama că nu sunt suficiente, pentru că deşi ceilalţi elevi aveau un telefon în casă, al părinţilor, nu întotdeauna exista disponibilitatea 100% a părinţilor de a fi alături de copii, nu că nu ar fi vrut, ci pentru că aveau nevoie să se mai deplaseze, să îşi mai rezolve din probleme.
În urma acestei constatări mi-am deama că mai am nevoie de cel puţin nouă tablete care au venit ca urmare acestei stângere de fonduri pe care a organizat-o altă persoană, recunosc, nu eu. Eu doar am fost beneficiarul acesteia”, a spus Elisabeta Păcuraru la Antena 3.