Ea este femeia ucisă de Zoro și iubita lui, în Vaslui, în urmă cu un an. Legătura neștiută dintre Doinița și călăii ei

Publicat: 19/07/2024 | 09:12
Doința a fost ucisă de către cuplul de criminali Zoro și Narcisa/ sursă foto: captură video

Ies la iveală detalii șocante despre cei doi criminali din Vaslui care au ucis un bărbat și i-au înghesuit trupul într-un geamantan. După ce au fost audiați, aceștia au dezvăluit existența unei alte victime. Este vorba despre o femeie care a fost ucisă în urmă cu un an – crimă comisă de aceiași autori – în aceeași localitate.

În urmă cu 4 zile, trupul fără viață al unui bărbat de 36 de ani a fost găsit abandonat într-un geamantan – pe un câmp din satul Pungești, județul Vaslui. La mijloc a fost vorba despre o crimă pasională, principalul suspect fiind Zoro, cel care a prins-o pe Narcisa, iubita lui, în pat cu victima.Citește și: NOI DETALII ÎN CAZUL CRIMEI DIN BRĂILA. MARINA GAVRIL A LUPTAT PENTRU VIAȚA EI + CE AU DESCOPERIT ANCHETATORII

Criminalii din Vaslui și-au recunoscut fapta i-au condus pe anchetatori la locul unde a fost ucisă Doinița

În urma audierilor  conduse de anchetatorii de la Criminalistică și de procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, bărbatul de 32 de ani și concubina lui de 27 de ani – Narcisa și Zoro –  i-au condus pe criminaliști la locul unei alte crime comisă de ei. După ce au recunoscut că ei sunt criminalii bărbatului ucis și abandonat într-o valiză, aceștia au dezvăluit că tot ei sunt autorii unei crime comise în urmă cu un an.

Este vorba despre uciderea Doiniței Nica, o femeie în vârstă de 51 de ani și mamă a 6 copii.  Dispariția acesteia a fost semnalată în vara anului trecut – de către soțul ei. Femeia plecase la oficiul poștal din sat – unde fusese să ridice niște bani  trimiși de soțul și fiul ei din străinătate – și nu a mai revenit.

Doinița practica prostituție în casa călăilor ei/ sursă foto: captură video

Criminaliștii au descoperit rămășițele osoase și hainele pe care femeia le purta în momentul dispariției – august 2023. Aceasta a fost ucisă în urmă cu un an, iar trupul ei a fost abandonat într-o zonă împădurită din Pungești. Soțul victimei a declarat că aceasta obișnuia să viziteze locuința călăilor ei și chiar devenise victima lor. Potrivit anchetatorilor, în locuința cuplului criminal se desfășurau activități de prostituție. La aflarea veștii, soțul Doiniței a suferit un șoc emoțional.

„Vai de capul meu. Uite, acum e prima oara când vă aud pe dumneavoastră că e moarta. Inima mea este cărbune. Iar ea, in lipsa mea se ducea la ăsta, la Zoro. Atrăgea fete pentru diverşi bărbaţi, ca să facă bani. Da, acolo se culca, în lipsa mea””, mărturiseşte şocat soţul femeii dispărute, potrivit Observatornews.ro

„Nici nu imi vine să cred, parcă e aşa, un basm, un vis. Nu mă aşteptam, nu ştiu, noi am fost crescuţi aşa, o creştere cum se cuvine şi cu frică de Dumnezeu”, adaugă fratele suspectului.

Zoro și Narcisa au fost deja arestați preventiv pentru uciderea bărbatului de 36 de ani, urmând ca polițiștii să continue cercetările și în cazul crimei săvârșite de ei în urmă cu un an, pe care au recunoscut-o.

”Urmare a audierilor desfășurate ieri în dosarul cu crima de la Pungești, au rezultat date cu privire la o altă presupusă faptă de omor, comisă probabil în luna august 2023. În cursul dimineții, organele de cercetare penală, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, s-au deplasat în zona indicată, o zonă împădurită din proximitatea comunei Gârceni, unde au fost găsite rămășițe osoase ce par a fi umane și articole de încălțăminte și îmbrăcăminte ale victimei, o femeie de 51 de ani, din Pungești (dispărută din august 2023).

Cei doi bănuiți de comiterea omorului, un bărbat de 32 de ani și o femeie de 27, sunt deja arestați preventiv pentru comiterea unei infracțiuni de omor (speța cu geamantanul). În cauză se fac cercetări de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, pentru comiterea unei alte fapte de omor de către aceiași autori”, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Citește și: PRIMELE INDICII ÎN CAZUL BĂRBATULUI GĂSIT ÎNTR-O VALIZĂ, ÎN VASLUI. CE SE ŞTIE DESPRE EL? VIDEO

 

This browser does not support the video element.