Ea este femeia din Timişoara care şi-a ucis fiica! I-a tăiat venele, apoi a înecat-o în cadă! Halucinant ce a făcut după ce a comis oribila crimă
Oana Neț, femeia din Timișoara care și-a ucis fiica, i-a șocat pe polițiști! Fosta educatoare în vârstă de 38 de ani i-a tăiat venele fetiței ei de numai 4 ani, apoi a înecat-o în cadă. Tot ea a fost și cea care a sunat la 112 și a mărturisit fapta, însă a fost prea târziu pentru copilă. Medicii n-au putut decât să-i constate decesul fetiței. După ce a comis oribila crimă, Oana Neț s-a baricadat în baie. Polițiștii au fost nevoiți să spargă ușa.
Totul a avut loc marți seară, 13 martie. După ce a fost prinsă de polițiști, femeia din Timișoara care și-a ucis fiica le-a spus oamenilor legii că se simte rău. Ea ar fi băut ierbicid, în încercarea de a se sinucide. Oana Neț a fost încătuşată, urcată în autosanitara medicilor şi transportată sub pază la Spitalul Municipal din Timişoara, potrivit presei locale.
Femeia și-ar fi ucis fetița ca să se răzbune pe soț
Apropiații Onei Neț susțin că femeia era o mamă normală. Ei spun că era atentă cu micuța și nimic nu ar fi semnalat că ar fi în stare de o asemenea crimă. La grădinița din Murani unde a lucrat, comportamentul ei era unul exemplar, potrivit opiniatimisoarei.ro. În urmă cu trei săptămâni, femeia a cerut concediu fără plată. Oana Neț intenționa să-și găsească alt loc de muncă.
Femeia nu a fost testată niciodată psihologic. Asta pentru că verificările de acest gen nu se mai fac pentru cadrele didactice, încă din anul 2012. Până atunci, toți educatorii, învățătorii și profesorii erau testați psihologic și verificați periodic.
Familia Oanei Neț este în stare de șoc. Rudele femeii susțin că ea i-ar fi cerut divorțul soțului, în mai multe rânduri, dar că el ar fi refuzat-o. Apropiații ei cred că i-a luat viața micuței Eliza după o ceartă aprinsă cu soțul. Tatăl fetiței era la serviciu când a avut loc crima odioasă.