Ea este femeia care îl consolează pe Forin Ristei după despărțirea de Naomi Hedman. Sunt împreună aproape non-stop

Publicat: 21/02/2024 | 23:35
Cum a trecut Florin Ristei peste despărțirea de Naomi Hedman/ sursă foto: captură video

În urmă cu doar câteva zile,  Florin Ristei a spus lucrurilor pe nume și a confirmat public despărțirea de Naomi Hedman. Matinalul de la ”Neața cu Răzvan și Dani” recunoaște că trece printr-o perioadă destul de delicată, însă este norocos că are alături o femeie pe care se poate baza și care îl mai face să uite de griji și probleme. Cine îl consolează, de fapt, pe artist după despărțiea de logodnica lui. 

După o lungă perioadă în care s-a speculat faptul că Florin Ristei și Naomi Hedman s-au despărțit, artistul a preluat controlul și a spus lucrurilor pe nume. În cadrul podcastului moderat alături de Speak, prietenul lui, matinalul de la Antena 1 a vorbit pentru prima dată de ruptura de logodnica lui. Relația dintre cei doi s-a terminat împotriva voinței amândurora, din motive independente, însă asta nu îi împiedică să țină în continuare legătura.

„S-a mutat înapoi acasă. Nu funcționează la distanță. Știe toată lumea că nu o să funcționeze, dar, de vorbit, vorbim. Dar sunt supărat! (râde) Când se încheie împotriva voinței amândurora, din motive independente e nasol! Dar ce să facem frate? Acum m-ai pus, acum o să o sun după ce terminăm aici. Că mi-e dor de ea! (râde)”, a mărturisit Florin Ristei în podcast.

Citește și: MAREA SURPRIZĂ DE LA „TE CUNOSC DE UNDEVA”! TRANSFORMARE INCREDIBILĂ PENTRU FLORIN RISTEI ȘI ILONA BREZOIANU

Cine este femeia care îl consolează pe Florin Ristei după despărțirea de logodnica sa

Ei bine, așa cum spun și versurile melodiei sale ”timpul vindecă totul”, însă pentru a trece mai ușor peste perioada delicată în care se află, se poate spune că Florin Riste primește un mic ajutor și din partea oamenilor din jurul lui. Printre ei se află și Ilona Brezoianu, colega de platou de la ”Neața cu Răzvan și Dani”, dar și jumătatea alături de care face o echipă excelentă în show-ul ”Te cunoscu de undeva”.

Florin Ristei și Ilona Brezoianu/ sursă foto: Instagram

Cei doi petrec destul de mult timp împreună, iar spectacolul de pe scenă continuă și după ce camerele de filmat s-au oprit. De curând, în pauzele dintre filmări, cei doi prieteni au oferit un interviu savuros în care și-au anunțat întoarcerea la ”Te cunosc de undeva”:

Florin Ristei: „Meritul nostru e la voce. A zis Ilona că banii de pe premiu îi vom dona unui caz social. Eu am cazul meu social: Ea e cazul meu social! Eu pentru tine am venit la emisiunea asta! Eu o supăr pe ea, scot toți demonii”

Ilona Brezoianu: ”Am primit o solicitare de la Obregia pentru el să se ducă acolo să stea o perioadă. Este obositor, vorbește foarte tare și are momente când mă mușcă pentru că nu cânt cum vrea el”, l-a completat Ilona Brezoianu

Florin Ristei și Ilona Brezoianu la ”Te cunosc de undeva”

Prima reacție a lui Naomi Hedman după despărțirea de Florin Ristei

La scurt timp după dezvăluirile făcute de Florin Ristei, Naomi Hedman a publicat pe pagina sa de Instagram un mesaj emoționant. Fosta logodnică a artistului a preferat să rămână tot timpul în umbra partenerului ei, însă, fără să dea prea multe detalii, de data aceasta a simțit nevoia să transmită un mesaj cu subînțeles: ”Niciun suflet (n.r om) din această lume nu poate lua ceea ce ți se cuvinte”.

sursă foto: Instagram

Citește și: FLORIN RISTEI A AJUNS LA URGENȚE DUPĂ DESPĂRȚIREA DE NAOMI HEDMAN. CE A PĂȚIT ARTISTUL: ”ERA SĂ MOARĂ!”