Ea este Diana, tânăra care a fost înghițită de valuri în Marea Neagră. Tragedia s-a petrecut sub privirea neputincioasă a iubitului ei

Publicat: 22/06/2024 | 09:46

Tragedie în Marea Neagră! Diana, o tânără de 20 de ani, a murit sub privirile neputincioase ale iubitului ei, în stațiunea rusă Sochi! Într-o fracțiune de secundă, fata a fost luată de valurile uriașe și purtată departe în larg. Trupul neînsuflețit a fost găsit abia câteva zile mai târziu, la câțiva kilometri distanță de locul în care s-a petrecut nenorocirea.

Diana Belyaeva și iubitul ei au plecat în stațiunea rusă Sochi pentru a petrece o vacanță romantică. Din păcate, totul s-a transformat într-un coșmar, după ce tânăra a fost înghițită de valuri. În imaginile care circulă pe tot internetul se observă cum cei doi se joacă în apă, fericiți. În doar câteva secunde, rusoaica a fost smulsă din brațele iubitului ei și dusă în larg de către curenții puternici.

Citește și: DESCOPERIRE MORBIDĂ ÎN SECTORUL 6 DIN BUCUREȘTI. UN TÂNĂR DE 19 ANI A FOST GĂSIT MORT ÎN PARCUL DRUMUL TABEREI

Cine este Diana, tânăra înghițită de valuri în Marea Neagră

Diana Belyaeva, o rusoaică din orașul Lipetsk, avea doar 20 de ani și o mulțime de visuri de îndeplinit. Tânăra era pasionată de modelling și se afla la început de carieră în acest domeniu. Îi plăcea să pozeze, iar acest aspect este vizibil și în imaginile postate de ea pe rețelele de socializare.

Diana și iubitul ei au plecat să petreacă momente romantice în stațiunea rusă Sochi. Din nefericire, vacanța lor s-a transformat într-o tragedie. Cei doi au mers la plajă și au decis să intre în apă, fără să își dea seama cât de violente sunt valurile.

Totuși, tinerii nu s-au aventurat în larg și au rămas aproape de țărm, însă curenții au fost prea puternici. Într-o fracțiune de secundă, valurile au smuls-o pe rusoaică din brațele iubitului său și au purtat-o în larg.

Momentul tragic a fost filmat de mai multe persoane care se aflau pe plajă. De altfel, sora Dianei a mărturisit că turiștii au ales să scoată telefoanele pentru a surprinde nenorocirea în loc să sară să o salveze pe tânăra de 20 de ani.

„Val după val, Diana a fost aruncată la mal de două ori, dar niciunul dintre martorii oculari nu a ajutat-o. Erau oameni care stăteau în jurul ei și se uitau și filmau cu telefoanele lor. Toată lumea a văzut, dar nimeni nu a ajutat-o. S-a întâmplat pe țărm, nu în adâncuri”, a spus sora Dianei, potrivit unui post TV.

Valurile au purtat-o pe Diana la mulți kilometri distanță de locul tragediei, în districtul Khostinsky. Scafandrii au căutat-o neîncetat pe tânără și au reușit să găsească trupul neînsuflețit abia câteva zile mai târziu.

Citește și: CINE ESTE OVIDIU, BĂRBATUL DIN CLUJ GĂSIT MORT LÂNGĂ PISCINA GONFLABILĂ DIN CURTEA CASEI. EL ȘI PĂRINȚII LUI AU MURIT ELECTROCUTAȚI