Ea este campioana! Wozniacki a câştigat Turneul Campioanelor!

De: Cancan
Publicat: 30/10/2017 | 07:00

Daneza mai jucase finala Turneului Campioanelor, în 2010.

Venus Williams (37 de ani, 5 WTA), care a făcut un turneu foarte bun, era singura dintre cele opt participante de anul acesta care a mai reuşit să câştige WTA Finals, în 2008, un an mai târziu jucând finala.

Daneza a început bine finala şi a condus cu 1-0, iar apoi s-a desprins la 3-1. Venus a recuperat imediat break-ul şi a restabilit egalitatea, 3-3. Wozniacki a făcut 4-3, iar apoi a reuşit un nou break, distanţându-se la 5-3. Fiecare jucătoare a mai făcut câte un break, iar daneza a luat primul set cu 6-4.

Wozniacki a defilat în setul secund, în care a avut 5-0. Totuşi, Williams a reuşit o revenire incredibilă, concretizată în patru ghemuri consecutive, a servit pentru 5-5, dar daneza a găsit resursele să încheie meciul cu 6-4.

De remarcat că Wozniacki pierduse toate cele şapte partide jucate până acum cu Venus, ultima datând însă din 2015.

Fiecare jucătoare a avut câte patru aşi, Venus a făcut o dublă greşeală, americanca a avut 31 de mingi direct câştigătoare şi făcut 32 de erori neforţate, iar Wozniacki a reuşit 19 winners şi a comis opt erori neprovocate.

Succesul de la Singapore o va aduce pe Wozniacki pe locul al treilea în clasamentul WTA.

 

Cristi P.