Ea este adolescenta ucisă într-o comună din Olt. Avea doar 18 ani

Publicat: 18/02/2020 | 08:08

Mimi era numele de alint dat tinerei Ana-Maria Luminiţa, adolescenta care a murit în accidentul de luni seară, de la Coteana. Avea 18 ani şi era elevă a Liceului „Nicolae Titulescu” din Slatina. Tânăra a fost lovită, în apropierea unei treceri de pietoni din Coteana, de un tânăr de 24 ani din localitatea Sprâncenata.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor cauzelor care au dus la producerea tragediei de la Coteana. „Să mă iubești pe mine e ca și cum ai încerca să aprinzi focul în mijlocul unei ploi torențiale” – este unul dintre mesajele tinerei de pe o pagină de socializare.

”Azi cerul se deschide să primească un suflet curat. Ai fost şi vei rămâne un mare exemplu de curaj şi vointa ptr noi toţi. Vei ramane mereu în sufletele noastre! Dumnezeu să te ierte!”, a scris o prietenă a adolescentei.