Inimii nu îi poți comanda când e momentul potrivit să se se îndrăgostească din nou… Este și cazul lui Culiță Sterp, care, deși, oficial, este încă însurat cu artista Carmen de la Sălciua, se pare că inima lui bate acum pentru o blondă sexy. Deși au încercat să își țină ascunsă relația, tot el a fost cel care s-a dat de gol. Prietenii cântărețului au făcut primele declarații despre relația pe care Culiță Sterp o are cu noua iubită.
Potrivit dezvăluirilor făcute de surse din anturajului lui Culiță Sterp, iubita lui își petrece o mare parte a timpului în Dubai. Recent însă, blondina și artistul s-au bucurat de o escapadă la munte. Ei au schiat pe una dintre pârtiile de la Straja, iar unul dintre momentele de acolo a fost imortalizat de îndrăgitul cântăreț. Fără să scrie niciun mesaj, el a făcut publică poza, iar prieteni de-ai lui “au dat din casă”.
“Ei doi încearcă să nu se afișeze, amândoi cred că e mai bine așa, cel puțin până își termină el problemele legale ale divorțului. Dar deja ea îi zice: «bărbate», el: «nevastă», e clar că sunt împreună. Cum ea nu are alte obligații, și-a trecut deja pe Facebook că e măritată, fără să zică faptul că el este soțul ei, dar el așteaptă să termine cu Carmen de la Sălciua, să nu mai apară acuzații la divorț. Oricum, când sunt împreună, amândoi strălucesc de fericire, e clar că pasiunea dintre ei este mare de tot”, au declarat prieteni de-ai lui Culiță Sterp, relatează wowbiz.ro.
Oficial, cei doi artiști nu au divorţat încă, deşi Carmen de la Sălciua a declarat că e singură şi disponibilă. “Am 26 de ani, viaţa de-abia de acum începe. Ţi-o mai iei câteodată! Nu e fosta! Nu stăm împreună! A spus că am divorţat, că e o femeie liberă, dar nu e aşa. Nu există posibilitatea unei împăcări. Eu sunt decis sută la sută să nu mai fim împreună. Au fost multe chestii. Au fost probleme, ne-am împăcat, am trecut peste. Am greşit cu ceva. Nu e adevărat ce s-a spus la TV. Un prieten bun, comun. Noi ne certam, ea vorbea cu el. El o dădea pe consolări”, a mărturisit Culiţă Sterp în cadrul emisiunii lui Teo Trandafir.